O femeie din Suceava a fost amendată de poliție cu 1.740 de lei pentru că nu avea lumini la bicicletă pe timp de zi și își uitase buletinul acasă. Un avocat, care a aflat de situația femeii, vrea să o ajute mai ales că, spune el, cel puțin parțial, amenda a fost dată ilegal.
Vasilica Mirela Andrieș, din comuna Udești, județul Suceava, a fost oprită de un echipaj al Poliției Rutiere în cursul dimineții, când ea se îndrepta grăbită spre farmacie pentru a cumpăra un medicament de care copilul ei avea nevoie urgentă, scrie Monitorul de Suceava .
Femeia spune că își comandase acel medicament cu câteva zile în urmă, iar o angajată o sunase să-i spună că îl primise. Fiind vorba de o urgență, Vasilica a împrumutat o bicicletă de la o rudă, neștiind că aceasta nu avea toate dotările.
„Am condus bicicleta fără buletin pe DN 208, localitatea Udești. Nu aveam buletinul la mine, mi-a dat amendă și nu aveam două stopuri, unul pe față și unul pe spate, ziua în amiaza mare la 10:35. Avertisment nu mi-au dat, mi-au dat direct amendă, 870+870 lei, rezultă 17 milioane 400 de lei (n.r. 1700 lei)”, spune Mirela Andrieș.
Femeia a plătit jumatate din amendă în termen de 48 de ore, așa cum prevede legea, însă apoi și-a arătat indignarea pentru excesul de zel arătat de polițist spunând că suma respectivă - 870 de lei - o câștigă într-o lună de muncă.
Un avocat, care a aflat de situația femeii să își păstreze anonimatul, vrea să o ajute mai ales că, spune el, cel puțin parțial, amenda a fost dată illegal pentru “că legea pedepsește fapta persoanei de a circula cu bicicleta pe drumurile publice fără a fi echipată în mod corespunzător, adică fără luminile și dispozitivul reflectorizant, doar atunci când circulă noaptea sau când vizibilitatea este redusă.”
Cât privește sancțiunea pentru lipsa documentelor de identitate, avocatul susţine că polițistul a exagerat și putea să-i dea femeii doar un avertisment. Acesta spune că va depune o plângere la Judecătoria Suceava.