În cursul nopții de miercuri spre joi, o banală ninsoare a blocat circulația spre cea mai mare vamă a României, cea de la Borș, județul Bihor. Circulația dinspre Cluj spre Oradea și retur, a fost blocată pe DN1, după ce zăpada s-a depus repede pe carosabil.
Din cauza pericolelor mari, Poliția Huedin, județul Cluj, a luat decizia de a nu mai permite traficul greu pe DN1, pentru a preîntâmpina blocajele în zona pasului ”Dumbrava”. Polițiștii au luat decizia, în lipsa deszăpezirii drumului de către drumarii de la DRDP Cluj sau firmele care au câșltigat licitațiile de deszăpezire, să permită trecerea a unui singur autocamion. Când acesta ajungea pe partea cealaltă a dealului, polițiștii permiteau unui alt autocamion să circule. În acest fel, cozile de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.
Haosul a fost descrie de către un șofer pe pagina de facebook ”Info Trafic jud Cluj”. ”Blocat complet dinspre Huedin spre Cluj, dinspre Dumbrava spre Huedin se circulă încet”, a relatat un șofer, în jurul orei 6.00. Un altul a scris: ”E oprit în drept la Dumbrava și lasă Poliția câte un camion pe rand”, a mai spus cineva.
La un moment dat, în zonă au apărut și câteva utilaje de deszăpezire, dar prea târziu, din cauza traficului blocat. ”Printre TIR -uri e mai greu să intervină și să curețe drumul. Trebuiau să fie pe traseu și să lucreze din timp. Noi îi plătim și ei se fac că lucrează. Mai așteaptă și lefuri dublate”, a mai spus un șofer.
În urmă cu câteva zile, EVZ relata despre blocajele de pe drumurile naționale din zonele județelor Maramureș și Bistrița Năsăud. Drumarii nu au ieșit la timp în operațiunile de deszăpezire sau nu au avut suficientă sare pentru a interveni. În acest mod, în zonă s-a circulat cu mare greutate.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj este subordonată CNAIR, și este condusă interimar de o juristă, Crina Lăpușan, care nu are experiență tehnică necesară. Din acest motiv, potrivit unor surse oficiale din CNAIR, directorul general Narcis Neaga, a luat decizia să trimită un specialist de la București care să se ocupe de deszăpezirea drumurilor județene din cele două județe din nord vestul României.