Banca Românească reduce dobânda pentru clienţii cu credite în franci elveţieni cu peste 0,8%, absorbind astfel o parte din impactul negativ generat de recenta depreciere a monedei naţionale faţă de CHF, potrivit unui comunicat al băncii, scrie Agerpres.
Această reducere se va aplica până la următoarea dată de actualizare a dobânzilor pe baza indicelui LIBOR, conform condiţiilor contractuale.
“Decizia a fost luată în vederea sprijinirii clienţilor băncii în această perioadă dificilă şi constituie un instrument suplimentar de protecţie a acestora. Măsura vine în continuarea politicii constante a băncii care oferă, încă din 2010, clienţilor cu dificultăţi în achitarea ratelor, soluţii de restructurare aplicate în funcţie de particularităţile fiecărei situaţii”, au declarat reprezentanţii Băncii Româneşti.
Săptămâna trecută, Volksbank România a anunţat că va menţine, pe o perioadă de 3 luni (între 20 ianuarie şi 17 aprilie 2015) un curs valutar fix, de 3,8035 lei pentru 1 franc elveţian, pentru plăţile următoarelor trei rate lunare datorate de clienţi. Acest curs este cel valabil la data de 31 decembrie 2014, se menţionează într-un comunicat al băncii.
Francul elveţian s-a apreciat puternic, în data de 15 ianuarie, pe pieţele internaţionale, câştigând aproape 30% în raport cu moneda euro, după ce Banca Naţională a Elveţiei (BNS) a renunţat la pragul de 1,20 franci pentru un euro, pe care l-a practicat în ultimii trei ani. În aceeaşi zi, la Bucureşti, leul a pierdut aproape 16% faţă de franc, până la un minim istoric de 4,3287 lei, cu 58,7 bani peste cotaţia din şedinţa de miercuri, de 3,7415 lei/franc.
În context, a reapărut discuţia referitoare la românii cu credite în franci, care, potrivit autorităţilor sunt în număr de aproximativ 75.000.
Luni, moneda naţională a recuperat aproape 10 bani în faţa francului elveţian, Banca Naţională a României calculând un curs de 4,4840 lei/franc, în scădere cu 9,77 bani (2,13%) de la 4,5817 lei/franc în şedinţa de vineri.