Sunt performanţele pe scenă ale lui Lady Gaga atât de frapante încât să ajungi să faci atac de cord? Mulţi ar spune că sunt deja obişnuiţi ca artista să surprindă prin nonconformism cu fiecare apariţie în public. Însă, cu toate acestea, o femeie în vârstă de 33 de ani din Tennessee a avut nevoie de resuscitare după ce, în timpul unui concert Lady Gaga, inima ei a încetat să bată pentru cinci minute.
Crystal Thornton, din Lyles, Tennessee, participa la concertul susţinut de cântăreaţă la Bridgestone Arena din Nashville. Potrivit medicilor de la Vanderbilt Medical Center, femeie a suferit un atac de cord. ”A încetat să mai respire, a dat ochii peste cap, iar trupul a început să i se zguduie cu putere. Am încercat să-i vin în ajutor, dar nu răspundea”, povesteşte unul dintre prietenii lui Crystal, care se afla alături de ea în momentul incidentului.
Paramedicii au avut nevoie de cinci minute pentru a o readuce la viaţă pe femeie, folosind în acest sens aparatura de resuscitare.
De pe patul de spital, Crystal Thornton a spus că singurul regret pe care îl are este acela că a ratat concertul idolului său.
În ultima perioadă nici Lady Gaga nu este ferită de accidente. Artista a căzut pe scenă în repetate rânduri, de vină fiind, desigur, pantofii foarte incomozi pe care cântăreaţa obişnuieşte să îi poarte, dar şi mişcările de acrobat pe care ea le face pe scenă.