Aurelia Grosu era prietenă cu soţia proxenetului Gabriel Rădulescu. Colegii de la şcoală spun că învăţătoarea s-a încurcat în ultimul an de liceu cu unul din interlopii din Piaţa Chiliei, cartierul rău famat al Constanţei, plin de bişniţari şi proxeneţi.
Învăţătoarea cercetată pentru trafic de minori şi pornografie infantilă prin sisteme informatice a fost dată afară din învăţământ. Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa informează scurt: "Referitor la învăţătoarea Aurelia Grosu, angajată pe pe o perioadă determinată la Şcoala Gimnazială Sinoe, precizăm că unitatea de învăţământ i-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 25.10.2012".
Tânăra de 23 ani din comuna Mihai Viteazu nu a mai venit de altfel, la şcoală , după ce în urmă cu două zile a fost ridicată de mascaţi. Ea ar fi transmis colegilor că oricum nu mai vine la cursuri.
Inspectorii şcolari au aflata astăzi că Aurelia Grosu se cunoştea de mult cu suspecţii reţelei de trafic de minori. Tânara ar fi reuşit cu greu să termine ultimul an al Liceului Pedagogic pentru că "s-a încurcat cu un tânăr de etnie romă din cartierul rău famat Piaţa Chiliei din Constanţa, zonă plină de interlopi, proxeneţi şi bişniţari".
Complicii ei, Gabriel Rădulescu, Costel Albescu şi Mustafa Niazi zis Samir, au fost arestaţi. În vizorul anchetatorilor este şi soţia lui Gabriel Rădulescu, cercetată în satre de liberatate pentru că are doi copii minori. Învăţătoarea era prietena soţilor Rădulescu, în numele cărora racola tinere de la ţară, promiţându-le bani frumoşi în schimbul îngrijirii celor doi copii.
Minora de 13 ani, racolată de Aurelia Grosu, a declarat pentru EVZ că "învăţătoarea era prietenă cu Raluca Rădulescu şi amândouă ştiau că suntem obligate să ne prostituăm. Domnişoara Aurelia a mai convins două fete din sat, una care a împlinit 18 ani în septembrie şi alta, mai mare, care are un copil mic acasă şi avea nevoie de bani. Între noi era şi Alexandra, o fată de 16 ani din Constanţa. Ea era prietenă cu Costel (Albescu) de 18 ani, omul lui Gabi Rădulescu, dar tot o obligau să se prostitueze".