Nuțu Cămătaru are vilă la mare lângă bugetari de lux, polițiști și comisari ai Gărzii Financiare

Interlopul a cumpărat o casă în „Cartierul Consilierilor”, o mega-afacere a nomenclaturii din Constanța. 2 ha au fost concesionate la prețuri mici și revândute la prețuri mult mai mari. Nuțu Cămătaru vine doar câteva zile pe an, pune manele la maxim, petrece, după care închide poarta și pleacă pentru un an.

Ion Balint deţine o vilă pe malul mării în zona exclusivistă „Cartierul Consilierilor” din Constanţa. Vecinii interlopului confirmă: „Toţi ştim că e casa lui Nuţu Cămătaru, a cumpărat-o acum câţiva ani dar să ştiţi că nu ne-a creat probleme, este un om liniştit care de altfel vine rar pe aici”.

Un tun al lui Mazăre și-al consilierilor locali

O vilă din Cartierul Consilierilor costă între 500.000 şi 1 milion de euro, conform site-urilor imobiliare. Luxosul cartier a luat naştere prin bunăvoinţa Primăriei Constanţa, care, în 2001, a concesionat aproape 2 hectare de teren în buza mării, cu votul majoritar al consilierilor locali, mulţi dintre ei devenind astfel fericiţii deţinători ai unor loturi obţinute „în urma unor licitaţii publice corecte”.

O parte din loturi, căpătate de firme apropiate administraţiei locale sau chiar de interlopi locali, au fost înstrăinate ulterior unor cumpărători de bună credinţă, la sume mult mai mari decât cele la care au fost concesionate.

Un Bel Air al bugetarilor de lux

Frumoasa vilă albă a lui Ion Balint - din cartierul în care locuiesc viceprimarul Constanţei Gabi Stan, foşti şi actuali consilieri locali, oameni de afaceri, bancheri, comisari ai Gărzii Financiare şi în care chiar şi OTV-istul Dan Diaconescu deţine o casă de vacanţă - nu face notă discordantă cu celelalte imobile ridicate începând din 2002, pe malul mării.

Imobilul, cu parter, etaj şi terasă largă, este împrejmuit cu un gard înalt din fier forjat. Străzile cartierului cochet au denumiri de oraşe port importante, Rotterdam, Havana, Yokohama, Trapani.

Încă de la înfiinţare, datorită proprietarilor cu ştaif, cartierul beneficiază de facilităţi speciale din partea autorităţilor locale. Iarnă, vară, se face curăţenie constantă, aleile sunt asfaltate, spaţiile verzi întreţinute chiar şi cu bani alocaţi de la bugetul local, există chiar şi un ţarc pentru animalele de companie în timp ce dincolo de zona exclusivistă, e plin de bălării şi gunoaie.

Vine maxim o săptămână pe an, ascultă manele și apoi pleacă Vila lui Nuţu Cămătaru este păzită de un bărbat care vine din când în când: „În ultimele zile a tuns iarba şi a plantat flori în curte”, spun vecinii. Cineva își amintește că „ultima dată l-am văzut pe proprietar în vara trecută, la sfârşitul lunii iunie, e acela cu chelie şi mustaţă care are mai puţin de ispăşit decât frate-său”.

În rest, „vila este ocupată, mai ales în timpul verii, de rude ale proprietarului, care apar în 4-5 maşini luxoase, petrec în curte pe muzică de manele şi pleacă după câteva zile fără a deranja pe cineva". La rândul lor, poliţiştii constănţeni au declarat că „din cunoştinţele noastre, Ion Balint vine la Constanţa doar în timpul verii şi stă în casa din Cartierul Consilierilor doar o săptămână, cel mult două". Locatarii din cartier susţin că, în aceste zile, cu excepţia bărbatului care se îngrijeşte de vilă, nu au mai văzut pe nimeni în imobil.