Cea mai mare fabrică de Nutella din lume are probleme de calitate cu anumite produse. Acestea ar prezenta o anumită bacterie, conform producătorului Ferrero. Ancheta va lămuri totul.
Cea mai mare fabrică de Nutella din lume, aflată în Franţa, şi-a suspendat temporar activitatea. Motivul este legat câteva probleme de calitate. Este vorba despre o bacterie prezentă într-unul dintre ingredientele de fabricare pentru Nutella şi Kinder Bueno, informează Digi24.
Producătorul Ferrero a transmis că a descoperit un produs care nu corespunde standardelor de calitate ale companiei. Important este că produsele aflate în acest moment pe piaţă nu sunt afectate. Cu toate acestea, este în desfăşurare o anchetă, ale cărei rezultate vor fi disponibile la sfârşitul săptămânii.
La uzina Ferrero din Franţa sunt produse 600.000 de borcane de Nutella în fiecare zi, un sfert din producţia mondială.