Nunta pe Riviera

Pe 12 mai 1971, inconjurati de paparazzi, Mick Jagger si iubita lui, Bianca Perez, sunt cununati civil de primarul orasului St. Tropez, iar mai apoi, de data aceasta fara invitati nepoftiti, sunt cununati religios in capela St. Anne, datand din secolul al XVII-lea.

Ceremonia este oficiata de parintele Lucien Baud, cel care, alaturi de episcopul de Frejus, fusese responsabil in ultimele saptamani de instruirea lui Jagger, anglican prin nastere, in meandrele religiei romano-catolice. Martori le sunt Nathalie Delon si regizorul Roger Vadim, iar printre cei prezenti in biserica se numara Linda si Paul McCartney, Maureen si Ringo Starr, Ronnie Wood, Lord Lichfield (varul Reginei), Eric Clapton.

Wyman, Watts si Taylor nu sunt invitati la ceremonie si, dintre Stones, doar Keith este prezent, tinandu-l in brate pe Marlon, inca in scutece. Mama lui Mick, Eva Jagger, declara: „Sper ca celalalt fiu al meu nu va deveni superstar”. La petrecerea de pomina organizata la Cafe des Arts, care se sparge abia pe la ora patru dimineata (la comanda mirelui se adusese  de la Londra cocaina in valoare de 3.000 de dolari), Mick canta, printre altii, si cu cativa muzicieni ai trupei Santana.

Surprinzator, The Rolling Stones nu canta la nunta lui Mick din cauza enervarii lui Charlie ca nu a fost chemat la biserica, dar si din cauza enervarii lui Keith, adversar declarat al Biancai (aceasta o facuse „vaca” pe Anita Pallenberg, sotia lui Keith, iar chitaristul isi implorase colegul pana in ultimul moment sa nu se insoare).

Fragmente din cartea „Blue, Black&White - Povestea Rolling Stones”, scrisa de Ioan Big si aparuta la Editura RAO