O petrecere de nuntă din Arad a fost întreruptă de poliţişti. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Duminică seară, o petrecere de nuntă care se desfăşura într-un local din Şimand, Arad, a fost înreruptă de poliţişti, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei au oraşului Chişineu-Criş, cu sprijinul luptătorilor SAS, au întrerupt o petrecere privată (nuntă), la care participau 43 de persoane.
Participanţii, dar şi administratorul localului au fost sancţionaţi contravenţional, valoarea totală a amenzilor fiind de 29.000 de lei.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Nuntă cu 150 de participanţi, oprită de poliţişti la un restaurant al lui Ştefan Mandachi
O nuntă cu aproximativ 150 de invitaţi organizată la o sală de evenimente din Suceava a fost oprită de poliţişti şi au fost aplicate amenzi în valoare de 14.000 de lei, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Săptămâna trecută, peste 200 de poliţişti şi jandarmi au acţionat alături lucrători ISU şi specialişti din cadrul DSP Suceava şi DSVSA Suceava în cadrul acţiunilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, iar acţiunile s-au concentrat pe zonele cu incidenţă ridicată de infectare, dar şi pe cele cu aglomerări de persoane şi în staţiunile turistice.
În cadrul acţiunilor au fost obţinute date şi informaţii cu privire la organizarea unui eveniment privat, respectiv o nuntă, cu participarea a circa două sute de persoane într-un restaurant de pe raza municipiului Suceava.
La faţa locului au fost direcţionate forţe de poliţie şi jandarmerie, fiind identificate aproximativ 150 de persoane care participau la o nuntă. Au fost aplicate 154 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment, dar şi pecuniare în valoare de 14.000 lei atât administratorului unităţii economice, cât şi organizatorilor şi participanţilor pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind interdicţia de organizare a evenimentelor private.
Ştefan Mandachi, proprietarul locaţiei, a reacţionat pe o reţea de socializare afirmând că toţi cei responsabili vor fi demişi, dacă nu au respectat legea, dar a precizat că, din imaginile de pe camerele de supraveghere, nu se vede mirele, mireasa, formaţia, DJ-ul.
„Întrucât toate afacerile mele au fost afectate masiv din pricina Covid19, de la începutul pandemiei şi până la prezenta postare am făcut toate demersurile care m-am transformat într-un susţinător înrăit al tuturor formelor de luptă împotriva Covid19. Pe hotelurile şi restaurantele mele scrie clar: Nu intri fără mască şi fără respectarea draconică a tuturor măsurilor de protecţie! Ba chiar oferim şi premii salariaţilor care respectă măsurile anti-covid (...) Răspunsul meu este limpede şi nu voi accepta nicio scuză, pretext sau explicaţie injustă: vor fi demişi toţi cei responsabili: vânzări, management, operaţional, juridic”, a spus Mandachi.