Nume de produse celebre cu origine surprinzătoare. Nu de puține ori auzim de produse sau le folosim fără să știm ce origine au numele lor. Le considerăm ca fiind ale noastre dintotdeanua, deși adevărul este altul.
Nume ca „pandișpan” sau „mizigril”
Nume ca „pandișpanul” sau „mizigrilul” sunt cunoscute de cei care au sărit de prima tinerețe cum se zice. Atât de naturală e folosirea lor, mai ales că este vorba de bunătăți culinare. Asta că tot am intrat în linie dreaptă pentru a celebra Crăciunul. „Pandișpanul” este un nume de prăjitură pufoasă care provine de la cofetari occidentali. I se spunea „pain d Espagne”, „pandișpan” fiind un nume românizat. Seamănă la gust cu brioșa sau alte prăjituri coapte la tavă dintr-o compoziție dulce pusă în tavă la copt.
„Mizigril” este un nume care trezește amintiri! „Nu-i pe lume om gentil să nu vrea un mizigril” sau „n-am văzut doamnă gentilă să nu vrea o mizigrilă” erau strigături ale bucătarilor pe vremuri. Cu acest nume, „mizigril” își îmbiau mușteriii. Dar oare avea legătură cu Mizilul? Orașul care era în vecinătatea turmelor de oi? Asta pentru că se folosește carnea de berbecuț la prepararea lui. Evident, alături de alte tipuri de carne. De fapt, „mizgrilul” este românizarea noțiunii englezești, „mixed grill”. Adică un amestec de carne pe grătar. Nu mulți au fost cei ce apropiau noțiunea de cea de „mezel” sau „mezea” sau de „mezelărie”.
Nume ca „mezel” sau „jovre”
Un nume ca „mezel” sau „mezea” suscită intersul oricui. Mai ales că vorbim de „mezeluri” sau de „câinele care nu se lasă dus din ușa mezelăriei”. „Mezel” sau „mezea” sunt nume pentru acele gustări pe care turcii sau grecii le dădeau „on the house” când comandai o băutură tare, un coniac, un ouzo sau un tzipouro. Evident. cum carnea, brânza, măslinele erau pe lista unei „mezele” sau ale umi „mezel”, cu timpul, s-a ajuns ca „mezelurile” să fie preparatele pe bază din carne.
Pe vremuri, un activist comunist analfabet sau, mă rog, luat de la strung se lăuda tovarășilor că adoră „jovrele”. Habar nu avea că faimoasa prăjitură de la „Capșa” nu prea avea nimic legat de seceră și ciocan. Fusese o prăjitură numită „joffre” de la numele Mareșalului Franței Josepf Joffre. Acesta a ajutat România în Războiul Reîntregirii. În 1920, după război, a venit la București iar cofetarii „Capșei” l-au onorat cu delicioasa prăjitură.
„Vrabierele” care nu erau suficiente
Să zicem că un confrate la fel de incult al tovarășului cu „jovrele” s-a trezit pe la o recepție că nu erau „vrabiere” de ajuns când dădeau ei noroc cu Toarșu cel mai iubit fiu al poporului și cu toarșa savantă de renume mondial. El săracu, se referea la frapiere, adică la vasele cu gheață în care se țineau vinurile spumoase sau chiar șampaniile că încă nu deveniseră marcă înregistrată.