Numărul internărilor în spitale, mai mic cu 10% de anul viitor

Numărul internărilor în spitale va fi redus cu 10% începând cu anul 2011, conform noului Contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale pentru următorii doi ani, elaborat de Ministerul Sănătăţii.

Începând de anul viitor, toate contractele încheiate între casele de asigurări şi furnizorii de servicii medicale vor fi valabile doi ani, până la data de 31 decembrie 2012, iar sumele contractate se vor stabili în fiecare an de derulare a contractului, prin acte adiţionale, în funcţie de buget. De asemenea, a fost introdusă şi o reglementare prin care Casa Naţională de Asigurări are dreptul de a constitui ca Fond de rezervă o cotă de 5% din prevederile aprobate anual prin Legea bugetului, sumă care se va repartiza caselor judeţene şi care va fi utilizată doar în caz de nevoie. Schimbare în fondul aferent medicilor de familie Fondul aferent asistenţei medicale primare (medicina de familie), pentru anul 2011, va avea următoare structură: 50% "per capita" şi 50% "per serviciu" (faţă de 70% "per capita" şi 30% "per serviciu", în prezent), măsură prin care autorităţile urmăresc creşterea responsabilităţii medicilor de familie în îngrijirea efectivă a persoanelor înscrise pe lista proprie, dar şi acordarea de servicii medicale în paralel. De asemenea, numărul maxim de persoane înscrise pe listele medicilor de familie va fi de 2.200. În plus, dacă un asigurat va dori să-şi schimbe medicul de familie, va trebui să depună o cerere de transfer, al cărui model va fi prevăzut de norme şi în condiţiile prevăzute în norme.  Medicii specialişti vor fi obligaţi să activeze într-un singur spital Începând de anul viitor, fiecare medic de specialitate nu va mai putea activa în alt spital. Excepţie vor face zonele sau localităţile deficitare din acest punct de vedere, dar şi medicii care lucrează cu jumătate de normă într-o unitate spitalicească. Noul Contract-cadru mai prevede ca la contractarea serviciilor medicale spitaliceşti , 1% din fondurile aprobate cu această destinaţie la nivelul Casei de Asigurări să se utilizeze pentru cazurile de comorbiditate şi numărul de zile de îngrijiri acordate în cadrul secţiilor de terapie intensivă, în condiţiile stabilite prin norme. De asemenea, a fost alocat un procent de 1% din fondurile aferente acestui segment spitalelor care au implementat sistemul de Management al calităţii, potrivit conducerii MS. Standarde de cost pentru serviciile de urgenţă, pe judeţe Unităţile sanitare cu paturi care nu pot asigura continuitatea asistenţei medicale cu cel puţin o linie de gardă nu vor mai avea dreptul să încheie contracte cu Casa de Asigurări. Mai mult, în Contractul-cadru s-a prevăzut reducerea cu zece la sută a internărilor în spitale şi respectarea Planului Naţional de Paturi. De asemenea, urmează să fie introduse standarde de cost în ceea ce priveşte decontarea serviciilor de urgenţă, pe judeţe, în funcţie de numărul de locuitori, distanţa la care se face intervenţia, numărul de solicitări, pentru a elimina diferenţele de finanţare a serviciilor de ambulanţă între judeţe. "De exemplu, judeţul Tulcea cu 249.518 locuitori are un buget de 20 milioane de lei pentru acest an, în timp ce, judeţul cel mai mare, Prahova, cu 820.662 locuitori are un buget de 19,6 milioane de lei", au declarat reprezentanţii MS. Contractul-cadru va intra în vigoare începând cu luna aprilie a anului 2011, până atunci prelungindu-se prevederile contractului din 2010.