Numărul donatorilor de inimi a scăzut

Primul transplant de cord din anul 2015, la Târgu Mureş s-a realizat astăzi. O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş (IBCvT), prof.univ.dr. Horaţiu Suciu, a efectuat transplantul unui pacient din judeţul Neamţ, care suferea de cardiomiopatie dilatativă şi se afla într-o situaţie de risc.

„Ne bucurăm că asigurăm iarăşi continuitate într-un domeniu de excelenţă, medicina de transplant, şi arătăm că în continuare în Institutul din Târgu Mureş se face performanţă. De data aceasta este vorba despre un pacient, un receptor de 47 de ani din judeţul Neamţ, care suferea de o afecţiune cronică a inimii, Cardiomiopatie Dilatativă, care era în evidenţa centrului nostru de peste un an pe lista de transplant”, a declarat dr. Horaţiu Suciu, care a precizat că intervenţia a început la ora 7.30 şi s-a încheiat în jurul orei 13.00, informează www.agrepres.ro . Pacientul este într-o stare foarte bună şi se aşteaptă o evoluţie pozitivă în continuare.

Potrivit medicului Horaţiu Suciu, cordul a fost prelevat în cursul nopţii de miercuri la Clinica de Neurochirurgie din Cluj Napoca, de la un donator bărbat în vârstă de 47 ani, din judeţul Hunedoara, aflat în moarte cerebrală din cauza unui accident vascular cerebral hemoragic. Însă, specialiştii de la Târgu Mureş atrag atenţia asupra faptului că primul transplant din acest an s-a realizat abia în luna aprilie din cauza scăderii numărului de donatori eligibili.  Pe lista de aşteptare a centrului din Târgu Mureş se află peste 100 de pacienţi, dintre care 30 cu recomandare imediată de transplant. Medici au mai precizat că acele dispozitive de asistare a circulaţiei la nivelul cordului, pe care IBCvT Târgu Mureş a început să le implanteze în acest an, pot fi o soluţie pentru pacienţii aflaţi în situaţie de risc şi în Europa şi SUA se apelează la acestea, pe fondul scăderii numărului donatorilor.