Cronica deceselor în urma incendiului de la Matei Balș a ajuns la 19. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața. Acesta era transferat la spitalul Sf. Ioan.
Cronica deceselor în urma incendiului de la Matei Balș a ajuns la 19. Un bărbat de 65 de ani și-a pierdut viața. Acesta era transferat la spitalul Sf. Ioan.
Cine este persoana decedată
Ministerul Sănătății a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București.
Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta afecțiuni asociate. Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.
Incendiul de la Matei Balș
Un grav incendiu a avut loc în 29 ianuarie 2021, la un pavilion al Spitalului „Matei Balş” din Capitală. Mai multe persoane au decedat și au fost afectate 4 saloane. Din informațiile primite de către Ministerul Sănătăţii de la echipele de intervenție, au fost transferaţi către alte unităţi sanitare un număr de 53 de pacienţi din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul 5.
Un număr de 38 de echipaje de prim ajutor au fost mobilizate pentru incendiul de la Institutul „Matei Balş” din Capitală, care este spital Covid-19.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.