SUCEAVA. Numărul copiilor abuzaţi sau neglijaţi, care au avut nevoie de instituirea unei măsuri de protecţie, a crescut în anul 2008 faţă de anii anteriori.
171 de copii au fost luaţi din familie pentru că nu aveau condiţii corespunzătoare. Dintre aceştia, 73 de copii au fost daţi în asistenţă maternală, 69 de copii au fost plasaţi în centre de tip rezidenţiale, iar 29 de cupluri mamă-copil au beneficiat de serviciile centrelor maternale din Suceava şi Gura Humorului.