Nuclearelectrica oprește Unitatea 1 de la Cernavodă

cernavoda

Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită din activitate, a anunțat Nuclearelectrica. Aceasta va înceta să funcționeze mai bine de o lună.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă intra în programul de oprire planificată începând cu data de 20 iunie 2020, pentru aproximativ 42 de zile. ”În mod uzual, opririle planificate ale unităţilor nucleare se realizează alternativ, o dată la doi ani pentru fiecare unitate, în perioada mai-iunie, dar în condiţiile de pandemie la nivel internaţional, similar altor centrale nucleare, oprirea planificată a Unităţii 1 de la Cernavodă s-a amânat”, se menţionează într-un comunicat de presă.

Această oprire planificată a activității trebuia să aibă loc în 7 aprilie, însă Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica a decis amânarea opririi planificate în contextul epidemiei de COVID-19, coroborat cu măsurile aferente Planului de protecţie a personalului pentru asigurarea continuităţii operării şi producţiei.

”Decizia intrării în programul de oprire planificată a Unităţii 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie, pentru o perioadă aproximativă de 42 de zile, a fost adoptată de Consiliul de Administraţie al SNN întrunit în şedinţă în data de 8 mai 2020, în baza analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unităţii 1”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii companiei arată că amânarea şi realizarea opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă începând cu data de 20 iunie 2020 nu afectează menţinerea nivelului înalt de securitate nucleară şi eficienţa în operare a centralei, producţia desfăşurându-se și în această perioadă la parametri normali.

Sursa: Agerpres.ro

Sursa foto: Facebook / Nuclearelectrica oficial