Născută în 1962 în oraşul Pucioasa din judeţul Dâmboviţa, Nuami Dinescu şi-a început cariera în actorie la Teatrul de Stat din Reşiţa, în 1986. În faţa camerelor de filmat a ajuns în 2001, când a intrat în pielea personajului „Tanţa”, alături de Teo Trandafir. Căruia i-a dat viaţă timp de şapte ani. La TVR a început colaborarea în urmă cu un an, la emisiunea estivală „Vara pe val”. Din toamna lui 2017, Nuami Dinescu se alătură altor două prezentatoare, Ioana Voicu şi Florina Constantinescu pentru a le oferi telespectatorilor „Se zice că...”, o producţie zilnică, de luni până vineri, la TVR 1.
Evz: Bună, Nuami! Bine ai revenit pe sticlă! Ai un nou look foarte fresh, te-ai pregătit din timp pentru „Se zice că”?
- Nuami Dinescu: Eu încerc să fiu pregătită mereu, am învățat că un actor trebuie să fie mereu în formă, să fie pregătit să facă față la orice propunere, fie că e film, teatru, tv. Să ai grijă de ține, de mintea și de corpul tău tot timpul, și cînd ai treabă și cînd nu ai. Lookul nu e mare schimbare, e mână unor profesionști aici, însă niște kilograme în minus au făcut să se vadă așa un look fresh, cum îi zici tu. „Se zice că” a apărut așa cum au apărut toate lucrurile bune din viață mea: cineva s-a gândit la mine.
- Cum au fost primele ediții? Mai ai emoții după atâția ani?
- Primele ediții au fost cu emoții mari, așa e normal. Sigur că am emoții, eu am emoții și cînd mă duc invitat undeva, darămite când stăm 80 de minute în direct, fără publicitate. E cu tremurat de picioare, cu bâlbâieli, nu ții minte nume de instituții și titluri, te mai uiți pe hârtii, dregi ce poți, dar ce ne mai place!
- Chiar așa, câți ani sunt de când ești persoană publică?
- Sincer, nu am socotit. Lumea m-a văzut, de fapt, la televizor, prin 1997, când Mihai Tatulici realiza emisiunea „Deşteaptă-te, române!” în care se făceau reconstituiri după niște procese cu cauze diverse, aici erau actori care jucau roluri. Eu am fost, în tot sezonul, grefiera. După aceea, din 2001 am început
POZA: Nuami, Ioana şi Florina sunt cele trei prezentatoare de la „Se zice că”, difuzată la TVR 2
„Se zice că” prietenia lor o să reziste o viaţă! Nuami are chimie cu colegele de platou
Au pornit la drum cu un format de emisiune clasic, dar nemuritor: trei femei dornice să cucerească lumea, cel puţin pentru 80 de minute, începând de la 14.10 – de luni până joi, discutând subiecte actuale din aria mondenă, socială şi culturală. Nuami Dinescu a fost marea surpriză a toamnei din partea TVR 2, revenind în forţă alături de Ioana Voicu şi Florina Constantinescu.
EVZ: Nuami, cum a reacționat publicul? Girezi pentru această emisiune?
Nuami Dinescu: E lucrată cu profesionalism, muncește o echipă bună și dedicată, sperăm să aibă viață lungă și frumoasă. În ce privește publicul, eu am primit mesaje de la prieteni, și pe Facebook, care îmi scriu că le place. Şi cred că nu-s doar politicoși. Cel mai mult mă bucură când îmi scriu oameni din Gemania, SUA, Canada sau Coreea și vor să știe cum să vadă TVR 2.
- Ce îmi poți spune despre colegele tale?
- Colegele mele sunt ceva de vis, dacă ne-ai vedea… Avem niște materiale în care am gătit acasă la Ioana Voicu… Cât am râs! Florina Constantinescu e un izvor nesecat de bucurie, râde și se bucură ca un copil, e veselă și cu mintea ageră, caută și găsește soluții la orice, e foarte prezentă și volubilă. Ioana e mai timidă, vorbește mai puțin decât noi două, dar când deschide Ioana gură le zice de rămânem afiş… Ioana are o frumusețe caldă, care vine din bunătatea și blindeţea ei. Sunt foarte muncitoare. Sincer, nu mi-e teamă să mă rătăcesc cu ele undeva, o să ieșim la lumina, sunt sigură! Lucrăm foarte bine împreună, vorbim mult între noi şi ne-au confirmat niște oameni că avem chimie.
- Mai ai timp de teatru? Mai urci și pe micile scene?
- Îmi doresc tare mult și să știi că există un text scris pentru mine, există și regizorul potrivit, unul dintre cei mai buni regizori tineri, Mariana Camarasan, ale cărei spectacole sunt excepționale. Cu puțin noroc aștept să-și facă loc în program fetele, autoarea și regizoarea, și să ne apucăm de treabă. Mai am un text pe care îmi doresc să-l joc cu o minunată actriță, Raluca Zamfirescu, prieten de nădejde de când eram la Teatrul Toma Caragiu la Ploiești, dar suntem la primii pași, pentru că regizorii sunt deoamdată prinși cu niște premiere.
- Pe cine ai vrea să ai ca invitat într-o emisiune viitoare? Te las să-i faci invitația pe această cale.
- Oh, multă lumea sper să se perinde pe la noi. Nu cred că Al Pacino are timp, o să mă gândesc la altcineva. Glumesc, sunt eu fan înrăit și cum mă întrebi, cum zic ceva de el (râde)!
- Nu aș vrea să îți încalc intimitatea, dar ești un om trecut prin viață și nu pot să nu mă gândesc... Regrete ai? Personale, în carieră... Ce ai vrea să schimbi dacă ai putea?
- Oh, Doamne, sigur că am! Cred că aș fi mai atentă și mai permisivă cu mine și cu cei de lângă mine, nu aș mai vrea să fie așa cum cred eu că e bine! Am înțeles în ultimii 10 ani că binele meu nu e mereu și binele celui de lângă mine, că oamenii trebuie să ia decizii singuri și să și le asume, că atunci când iubești îl lași pe om să-și caute fericirea. Ce găsește, al lui să fie… Poate aș fi mai dură profesional, am învățat totuşi să spun NU!, să cer mai mult pentru că merit mai mult. Mă străduiesc să ajung la cea mai bună versiune a mea.