Într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel, Mathias Döpfner, directorul executiv al grupului de media Axel Springer, cel mai mare publisher media european, vorbeşte despre provocările şi dilemele pe care criza economică le-a adus în presa mondială, trasând câteva direcţii de luat în calcul într-o industrie a jurnalismului care, şi în România, suferă din ce în ce mai mult.
Presa ca o bombă cu ceas: scăderea veniturilor din publicitate şi nevoia stringentă de a reduce costurile minează însăşi fundaţia democraţiilor. Criza economică globală a adus cu sine spectrul falimentului şi ameninţarea unei recesiuni profunde. Tot mai mult însă, cancerul financiar generalizat începe să metastazeze dincolo de industriile “clasice”, care produc bunuri palpabile şi cuantificabile.
O propoziţie periculoasă: ideile şi jurnalismul au început să coste peste nivelul sustenabilităţii profitabile. Simplu spus, sectoarele media care secretă opinie publică şi “păzesc” interesele majore ale societăţilor au devenit dependente. Pentru producătorul mediu statistic de automobile, ajutoarele financiare pompate de stat nu provoacă niciun fel de problemă ideologică.
Un ziar care începe să “înghită” ajutoare de la stat, indiferent de forma sub care vin ele, nu mai poate însă revendica, nici măcar declarativ, poziţia mediană care i-ar permite “filtrarea” corectă a informaţiilor pe care le oferă.
La război
Calitatea şi profesionalismul presei sunt în bătaia tunurilor încărcate cu proiectilele mortale ale crizei financiare. Miza e mai degrabă invizibilă: în lipsa unei independenţe financiare care să asigure echidistanţa presei faţă de actorii sociali, întreaga construcţie democratică s-ar sprijini pe o fundaţie iluzorie.
Cuvintele sunt mari, realităţile mici: distribuţia ziarelor scade peste tot în lume, tot mai multe publicaţii se reorientează spre internet, iar ideea unor ajutoare de stat care să stingă seceta monetară a publicaţiilor (Franţa e un exemplu) prinde tot mai mult contur. Pericolul e major: oamenii ar putea afla doar ceea ce plătesc banii să se afle.
CE-I DE FĂCUT?
Cum şi cine poate aduce sfârşitul presei credibile În interviul acordat săptămânalului german Der Spiegel, Mathias Döpfner, managerul celui mai mare grup de presă din Europa, editorul celebrelor Bild şi Die Welt, vorbeşte despre criza de credibilitate care ar putea decurge din criza de lichiditate a presei, dar şi despre problemele structurale ale democraţiilor occidentale.
Cuvintele lui Mathias Döpfner, deşi desenează scenariul unei poveşti care nu reproduce în totalitate realitatea din mass-media românească, indică ipotezele şi soluţiile unei recesiuni care a încetat să mai fie doar despre economie. Criza a devenit tot mai mult una a spaţiului public.
Profitul cumpără independenţa
- “Scăderea accelerată a distribuţiei ne pune într-o companie selectă. Evaluând oferta media extrem de variată – de la televiziunea privată, la internet şi la comunicaţiile mobile – cred că această evoluţie, deşi inoportună, este relativ normală”
- “Poate că profitul nu este totul în industria noastră, dar nimic nu funcţionează în absenţa sa. Profitul este baza jurnalismului independent. Încercăm să compensăm scăderea distribuţiei prin creşterea preţurilor”
- “Ziarele sunt încă extrem de ieftine. Trăim într-o lume în care oamenii plătesc zece cenţi pentru a trimite un mesaj-text, doar pentru a spune cuiva “ajung într-un minut””
Falimentul e preferabil subvenţiei
- “Mă uluieşte să văd masochismul cu care unii jurnalişti îşi caracterizează propria meserie ca fiind o specie pe cale de dispariţie. Viitorul aparţine jurnalismului cetăţenesc şi blogurilor? Garantat, acestea au adus un plus fantastic, dar nu au nimic de-a face cu jurnalismul. Cineva pare să fi încurcat borcanele în privinţa asta. Ziarele şi revistele sunt încă cele mai puternice şi eficiente medii de informare, atât pentru cititori, cât şi pentru industria publicitară”
- Sper ca ideile care promovează subvenţionarea presei să nu se concretizeze niciodată. Nu pot elimina posibilitatea ca o serie de publicaţii falimentare să bată la uşa guvernului pentru finanţare. Aceea va fi o zi neagră pentru libertatea presei”
- “Separaţia între guvern şi presă stă la baza democraţiei noastre. Nu văd administraţia centrală ca pe un soi de automat de sucuri unde oricine se întâmplă să fie însetat poate veni să servească o băutură. Ca să exagerez, chiar şi o companie media falimentară este mai bună decât una finanţată de guvern”
Harfele de la Bruxelles
- “Publisherii sunt oameni de afaceri privaţi care trebuie să-şi atingă scopurile economice în mod independent. Ceea ce mă deranjează este smiorcăiala între oamenii care fac profesia asta. Schimbarea înseamna oportunitate. Nu are rost să criticăm cititorii pentru că migrează spre online. Trebuie doar să-i urmăm şi să le oferim ceva nou. Da, trecem printr-o schimbare structurală, dar şi alte industrii au fost acolo, de la producătorii auto până la bancheri”
- “Ultima glumă la Bruxelles spune că oficialii de acolo se gândesc să interzică reclama la lenjerie intimă pentru că ar putea discrimina. Spre ce ne îndreptăm? Avem nevoie de o anulare a tuturor barierelor publicitare. Ar trebui să avem posibilitatea să facem publicitate pentru orice produs legal”
- “Este inacceptabil ca unii să cheltuie o mulţime de bani şi timp pentru a crea conţinut, în vreme ce alţii să profite de pe urma difuzării acestui conţinut. Legislaţia trebuie modificată pentru a asigura compensarea celor care produc conţinut profesionist”
Istoria umanităţii ca o poveste bine scrisă
- “Nu putem capitaliza avantajele digitalizării cu oameni care să facă de toate. Aceştia ar fi fiinţe lipsite de suflet care ar produce conţinut fără suflet. În viitor, vom avea oameni care procesează conţinutul, adică specialişti care ştiu să structureze o platformă de internet sau prima pagină a unui cotidian. Pe de altă parte, vom avea producători de conţinut specializat. Tot ceea ce vor face aceşti oameni va fi să-şi folosească expertiza şi cunoştinţele actuale într-un univers multimedia”
- “În ferma noastră, o persoană va aduce ouă, o a doua persoană lapte, iar o a treia carne. Nu înseamnă că onoarea jurnalistică se va sfârşi dacă ziaristul va lua cu el la interviu o cameră video pe care o va preda ulterior unui alt coleg, însărcinat să editeze materialul”
- “Nevoia pentru poveşti bine spuse a legat umanitatea mii de ani la rând. Iar o poveste bună rămâne o poveste bună, indiferent dacă ea este pe hârtie glossy, pe ecranul unui telefon mobil sau scrijelită pe tablete de marmură”