Un studiu realizat nu demult în rândul deţinuţilor dintr-o închisoare din Palermo (Sicilia) a scos la iveală lucruri mai mult decât interesante.
Studiul a indicat că, spre deosebire de ceilalţi deţinuţi violenţi, infractorii care aveau legături cu mafia nu erau psihopaţi. Aproximativ jumătate dintre mafioţii chestionaţi se aflau în închisoare pentru infracţiuni violente, un sfert erau criminali, iar restul fuseseră condamnaţi pentru infracţiuni cum ar fi răpirea, traficul de droguri şi frauda.
Nu a depăşit
Cercetătorii italieni au analizat răspunsurile a 30 de mafioţi şi 39 de persoane condamnate pentru alte infracţiuni. Subiecţii au fost analizaţi psihologic, folosind un sistem de evaluare numit "Hare Psychopaty Checklist" (PCL-R), care evaluează caracteristicile psihotice ale unei persoane. Cei care primesc un scor de peste 30 sunt consideraţi psihopaţi, însă nici unul dintre membrii mafiei participanţi la studiu nu a depăşit acest scor.
Mafioţii aveau tendinţa de a-şi împărţi viaţa astfel: pe de-o parte, activităţile lor penale, iar pe de alta, sentimentele faţă de rude şi prieteni, după cum nota Agerpres. Potrivit informaţiilor obţinute „din interior”, în timpul interviurilor, mafioţii şi-au exprimat de multe ori preocuparea pentru copiii şi familiile lor, cărora nu au încetat să le scrie şi pe care le sună mereu. De asemenea, mafioţii au părut mai puţin susceptibili de a avea probleme de dependenţă prin comparaţie cu ceilalţi deţinuţi.