Legătura dintre identitate şi fericire este foarte bine stabilită la tineri şi adulţi. „Mai multă spiritualitate aduce mai multă fericire”, se precizează într-un studiu al specialiştilor americani de la Universitatea British Columbia, din Canada, publicat în Journal of Happiness Studies.
Astfel, studiul arată că acei copii care simt că viaţa lor are un sens şi o valoare şi care dezvoltă relaţii solide şi de calitate-ambele mărci ale spiritualităţii - sunt mai fericiţi.
Aspectele individuale ale spiritualităţii (scopul şi valoarea pe care o persoană o acordă propriei vieţi) şi aspectele generale ale acesteia (calitatea şi stabilitatea relaţiilor interpersonale) sunt elementele care dau informaţii clare cu privire la fericirea copiilor.
"Religia este doar o instituţie moralizatoare în care este practicată sau experimentată spiritualitatea şi unii oameni se declară spirituali, însă sunt mai puţin entuziaşti atunci când vine vorba despre conceptul de Dumnezeu", sunt de părere cercetătorii americani.
În demersurile făcute pentru a identifica ce îi face fericiţi pe copii, profesorul Holder şi colegii săi au descoperit că există o puternică legătură între o bună cunoaştere a naturii şi a relaţiilor care există între spiritualitate, sentimentul religios şi fericire.
Studiul a fost făcut în patru şcoli de stat americane, dar şi în două unităţi de învăţământ cu profil religios, iar subiecţii au fost 320 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani.
Aceştia au completat şase chestionare diferite, accentul căzând, pe rând, asupra spiritualităţii, a religiei şi a temperamentului. În plus, părinţii participanţilor la studiu au fost rugaţi să îşi exprime punctul de vedere cu privire la fericirea şi temperamentul copiilor lor.
Astfel, în urma interpretării rezultatelor cercetărilor şi a declaraţiilor părinţilor, s-a ajuns la concluzia că practicile religioase-mersul la biserică, rugăciunile şi meditaţia-au efecte minore asupra fericirii copiilor. Însă, s-a mai constatat că acei copii care sunt fericiţi sunt mai puţin timizi.
În acest sens, Holder sugerează că este necesară dezvoltarea unor programe şi a unor activităţi prin care copii să înveţe să îşi exprime bunătatea faţă de semenii lor, să fie altruişti şi să îşi cultive spiritul de voluntariat.