Indignarea generală, elanul protestatar, valul de solidaritate care au urmat după groaznicul atentat de la redacția Charlie Hebdo s-au estompat. Libertatea cuvântului și a expresiei au început să fie din nou cenzurate de principii „laiciste” sau de „corectitudine politică”. Reproducem mai jos un editorial excepțional, publicat de Jean-Pierre Denis în La Vie.
Acum trei luni, toți eram Charlie. Sau aproape toți. Franța împărtășea o emoție republicană. O țară întreagă se simțea liberă, egală și frățească. Creștinii, evrei, musulmani, atei, agnostici, francezi de toate originile, străini... Era mai mult decât o imagine frumoasă: un mesaj frumos că patria drepturilor omului îl trimitea lumii întregi.
Deși eram „toți Charlie”, nu însemna că suntem toți de acord cu Charlie, departe de asta. Dar aveam, toți, conștiința importanței libertății cuvântului și a conștiinței. Foarte repede, totuși, prea repede, lucrurile au început să se strice.
Pe de o parte, a fost valul laicist, care împinge spre represiune și spre cenzură. Unii au vrut să profite de ocazie pentru a-și regla conturile cu cutare sau cutare religie. Sau cu toate. Speculând neliniștea din jur și temerile de o contagiune islamistă, partizanii unei laicități sufocante și-au reluat bizarul război. Au marcat puncte și în stânga și în dreapta.
Ne puteți urmări și pe Google News
Luat la ochi de o vigilentă membră a Frontului de Stânga, marele rabin de Toulouse a fost la un pas de a nu putea vota la alegerile locale din cauză că purta kippa. Nicolas Sarkozy - același Sarkozy care, odinioară, mai inspirat, încerca să promoveze o „laicitate pozitivă” - s-a coborât până la a verifica dacă era într-adevăr carne de porc în cantinele școlare (în Franța a fost un întreg scandal-dezbatere: trebuie să li se servească elevilor musulmani un meniu fără porc, conform religiei lor, sau cu porc, conform legii laicității - n.r.).
Această atmosferă de vânătoare de vrăjitoare și de exagerare sectară nu are nimic de-a face cu spiritul de toleranță care era și rămâne spiritul Charlie.
Pe de altă parte, este reflexul corectitudinii politice, care împinge și el la cenzură, chiar dacă din motive opuse. Nu orice adevăr este bine să fie spus, pentru că riscă să arate cu degetul o religie, în speță islamul, sau o comunitate, musulmanii din Franța. În numele acestei frumoase intenții, își permit să împartă victimele în bune și rele. Relativizează dramele.
Săptămâna trecută, Regia de Transport a refuzat ca afișele unui concert al grupului „Les Prêtres” („Preoții” - n.r.) la Paris să menționeze că acesta este susținut în beneficiul creștinilor din Orient, invocând o pretinsă „neutralitate” într-un conflict internațional în curs. Sigur, într-un târziu a sfârșit prin a ceda. Dar a fost nevoie de patru zile de campanie intensă pe rețelele sociale și de puternică presiune politică. Neutralitate, într-adevăr? Să fim serioși! Când victimele sunt creștini, înseamnă că sunt mai puțin victime?
Nu este totul pierdut. Poate că suntem pe cale să ieșim din această pasă proastă, din această dezamăgitoare alternativă între intimidarea în numele laicității și intimidarea în numele refuzului oricărei „stigmatizări”. Poate că suntem pe cale să acceptăm să arătăm răul cu degetul, fără a trișa, fără a stigmatiza, fără a alege.
De la microscopica dar semnificativa afacere cu Regia de Transport, de la groaznicul masacru al studenților din Kenya, ceva s-a declanșat. De acum, o ce minune!, indignarea publică include chiar și victimele creștine ale terorismului, care până acum erau privite cu o anumită indiferență - să ne amintim de liniștea jenată care a urmat incendierii bisericilor din Niger, după reapariția Charlie Hebdo.
Denunțând, marți, „o indiferență generală a comunității internaționale, pe care doar papa a scos-o din somnolența sa vinovată”, deputatul radical Olivier Falomi a declarat că un miracol este totuși posibil.
Recomandările noastre
