Înalta Instanţă din Australia a recunoscut legal dreptul unei persoane de a fi de "gen neutru".
Este vorba despre Norrie, un tânăr care s-a născut în Scoţia. A suferit o operaţie de schimbare de sex, care nu a reuşit, iar în 1989 a renunţat să mai ia hormoni.
Tribunalul din Australia "recunoaşte că o persoană poate fi nici de sex masculin şi nici feminin şi prin urmare autorizează înregistrarea unei persoane ca fiind de un gen nespecificat".
Justiția a respins, astfel, recursul formulat de statul New South Wales pentru a fi recunoscute numai genurile feminin şi masculin, potrivit Daily Mail.
Norrie a depus o cerere prin care solicita crearea unei categorii suplimentare pentru „genul neutru”, precizând că nu se simte nici femeie, nici bărbat.
În 2010, registrul de stat-civil din New South Wales a fost de acord să o înregistreze în categoria de gen „nespecificat”, dar au existat mai multe contestații, astfel că a devenit de gen „neutru”.
Mai există un caz similar care se judecă în prezent în tribunalele din SUA. Valeria Jones şi-a dat în judecată fostul angajator, cerând despăgubiri de 518.000 de dolari deoarece compania s-a referit la ea folosind termeni feminini, deşi se identifică "de gen neutru".