“Nu e bine să le dăm sfaturi tinerilor. Oricum nu ne cred”

E Ziua Tineretului. Azi distracţia e la loc de cinste, o zi în care tinerii au planuri şi evadează din cotidian, uită de griji. Totuşi, vrând-nevrând Ziua Tineretului e şi un moment în care ne punem întrebări. Sunt tinerii din ziua de azi asaltaţi de exemple proaste, supuşi compromisului ori superficiali?

Fără să dăm lecţii, am rugat cinci personalităţi să ne ofere trei modele, trei oameni exemplu pentru românii în floarea vârstei. Iată ce-am aflat de la actriţa Stela Popescu, cunoscutul antrenor de fotbal Emeric Ienei, rapsodul Tudor Gheorghe şi de la cercetătorul Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) de la Măgurele. Aproape de fiecare dată când le-am lansat întrebarea “ce modele au pentru tineri?”, toţi cei care ne-au răspuns n-au ocolit mult trâmbiţata mediatizare a pseudovedetelor. A fost şi cazul lui Emeric Ienei, care nu înţelege de ce sunt atât de vânaţi fotbaliştii de paparazzi: “Dacă într-un club de noapte se află un singur fotbalist şi cinci medici, tot fotbalistul este vânat de presă. Asta chiar dacă a doua zi medicilor s-ar putea să le tremure mâna în sala de operaţie”. Cât despre modele pentru tineri, Emeric Ienei s-a oprit la stelişti. I-a nominalizat pe Hagi, cel mai mare jucător român de fotbal, pe Tudorel Stoica şi el un talentat jucător la Steaua şi  Helmuth Duckadam, portarul Stelei din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986. “Din păcate, tineretul nostru nu mai seamănă cu ce era acum 20-30 de ani. Democraţia a schimbat oamenii. Familia, educaţia şi la băieţi armata sunt extrem de importante pentru viitorul tinerilor”, conchide Ienei, dezamăgit de ce se întâmplă în şcoli şi că pregătirea militară nu mai e obligatorie. Cuceriţi de lumea murdară Cu gândul la tineri, Stela Popescu a făcut pe loc un top trei. Dan Puric, pentru că este un om inteligent şi are o gândire profundă, Horaţiu Mălăele, care în afara faptului că este un actor foarte bun, este polivalent este şi regizor şi un pictor excepţional şi Jojo de la Divertis pentru că e un copil cu talent deosebit, îşi explică alegerile Stela Popescu. Şi actriţa ne-a vorbit despre fetele care devin vedete peste noapte, după ce “apar cu steluţe în diverse locuri, neapărat în partea dorsală”. Cu toate astea, “sunt copii buni şi copii care se lasă furaţi de prostia lumii. Din păcate mulţi dintre cei buni aleg să plece. Sunt oameni slabi pe care-i cucereşte lumea murdară şi oameni cu talent care se gândesc la viitorul lor”, mai spune Stela Popescu despre tinerii din ziua de azi.  Nu întâmplător l-am rugat şi pe Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) de la Măgurele să ne ofere trei modele pentru tineri. El a preferat să nominalizeze trei tineri cercetători. Este vorba despre Dan Filipescu, Aurelian Luca, Andrei Mincu. Toţi fizicieni, cu putere de muncă şi profesionalism, îi laudă directorul. Cercetarea e un domeniu prea puţin mediatizat şi care ia ce-i mai bun dintre cei buni. Sunt fizicieni, toţi doctori în fizică. Iar pentru tinerii care vor să meargă pe acest drum, sfatul cercetătorului s-ar putea să vină un pic cam târziu pentru unii: “Învăţaţi aritmetică din clasa a V-a!” Cum îţi aşterni, aşa dormi Rapsodul Tudor Gheorghe a fost singurul care n-a vrut să ofere modele. A avut şi o explicaţie. “Nu e bine să le dăm sfaturi tinerilor. Oricum nu ne cred. Tinerii trebuie să-şi găsescă singuri drumul. A da astăzi modele nu e o formulă fericită. Ei singuri trebuie să-şi aleagă modelele. Însă mediatizarea pseudovedetelor îi derutează pe tineri. Ei vor totul repede şi tind spre o realizare facilă”. Voi ce părere aveţi, ce rol joacă puterea exemplului în viitorul tinerilor? Sunt modelele importante pentru ei?