Vă scriu în calitatea mea de creștin practicant – da, este o calitate – care a fost zilele acestea supus unei vii trăiri sufletești. Și am trecut, vă rog să mă credeți de la zenit la nadir și invers și invers de câteva ori într-o zi.
Sunt marcat de mărturisirea ortodoxă pe care a dat-o zilele acestea Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, apelul său la autorități de a lăsa bisericile deschise. La fel ca a altor mii de mărturisitori în fașa cărora mă înclin. Neamul românesc nu a murit, fibra sa trăiește. Biserica poate fi închisă, dar nu scoasă din noi!
Pe de altă parte m-a întristat atitudinea autorităților care au demontrat un spirit anti-creștin nemaiîntâlnit pe aceste plaiuri. Morți interziși la prohodire, preoți amendați. Orice ar spune seculariștii turma, credincioșii a simțit lucrul acesta. Că Hristos nu prea e iubit de decidenții politici. Dar cel mai rău m-au durut atacurile la capii Bisericii, la Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Se tot vorbește, inclusiv în mediul on-line și pe rețelele de socializare de o trădare. De o lașitate a ierarhiei de a-și apăra Biserica și mărturisirea sa de credință.
Nu sunt un apropriat al Patriarhului Daniel. Nu că n-aș vrea, dar nu se cuvine ca un păcatos ca mine să se afle în grațiile celui care veghează la bunul mers al Bisericii, la mântuirea credincioșilor români. Cred că m-a întâlnit cu Patriarhul României, după alegerea și întronizarea Prea Fericirii Sale de vreo două ori. În 13 ani!
Mă doare că este atacat pe nedrept, iar Patriarhul reprezintă în primul și în primul rând un simbol. Mulți îl ceartă că nu s-a bătut cu autoritățile, deși știu precis că a facut-o. Alții dornici de gesturi prostești l-ar fi văzut cu crucea în mână în fața mulțimii de creștini mergând la lupta cu acest covirus nenorocit. Ca un gest de martiraj. Cu un curaj fanatic asemenea anahoreților, a marilor sfinți din Sinaxar. Dragilor asta este o prostie, e sinucidere, nu mărturisire. Iar Nicolae Steinhardt spunea că a fi creștin nu e sinonim cu a fi cretin!
În Italia au murit 59 de preoți, un mitropolit sârb, Milutin Knezevic a murit din cauza coronavirului la 71 de ani! 12 preoți de la noi sunt infestați, o mânăstire de maici e în carantină – nu dau nume. Cei de făcut?
Patriarhul Daniel s-a luptat ca Sfânta Liturghie, Jertfa Euharistică să fie săvârșită neîndrerupt. Nu e vina lui că autoritățile nu au găsit o variantă decentă – iar ele existau – ca enoriații să poată participa la Sfintele Paști.
În Grecia Bisericile sunt închise cu totul. Ieri liderul ortodocșilor greci din SUA, mitropolitul Epidoforos a anunțat măsuri și mai dure. Să nu îmi spună acum toți useriștii marxiști că nu există democrație în America și că drepturile religioase nu sunt respectate. Acolo până și sataniștii au cultul lor legal.
Deși pare paradoxal, Patriarhul Daniel păzește Biserica strămoșească de o capcană. Dacă, Doamne ferește, curba îmbolnăvirilor creștea era de vină Biserica. Dacă leșina vreo băbuță și trecea la cele veșnice, tot Biserica era de vină! Nu uitați că nici nu incepuse bine pandemia când un om pe care l-am prețuit cerea confiscarea averilor Bisericii!
Mi se dă exemplul Bulgariei! Da, acolo mai funcționează maxim 250 de biserici și acelea goale. Cu așa puțini credincioși, autoritățile au găsit variante. Deci dacă e să găsim un vinovat acestea sunt autoritățile. Reacția dușmanilor Bisericii era de prevăzut.
Mult mai dureroase sunt atacurile interne, iar scrisoare unui preot-regizor cu nume de supermarket e odioasă. Nu că nu-i bine scrisă, ci pentru că este un fals rechizitoriu. I se reproșează până și Colectivul!!! Acum când mă gândesc că nu l-am dat în judecată pe micul șantajist, dornic nevoie mare de popularitate cu orice chip, pentru porcăriile scrise despre mine, parcă-mi pare rău. Dar așa sunt eu prost de bun!
Nu în ultimul rând atacurile la Patriarh au și o cheie ascunsă geopolitică. Kremlinul punctează din nou prin internaționala ortodoxă pe care o construiește. Prin a demonstra superioritatea slavă a ortodoxiei, dar sunt prea multe de spus într-un editorial.
Nu ni-l fură nimeni pe Hristos din inimă, mântuirea se face prin fapte bune (ortopraxie) nu doar prin prezența ritualică! Au răbdat sute de mii de români în temnițele bolșevice fără liturghie și nu și-au pierdut credința. Dimpotrivă, unii vor fi canonizați!
Nu mai dați cu pietre în Patriarh! E același Patriarh care ne-a ridicat – cu o tenacitate excepțională Catedrala!