Nu bombardaţi copiii cu stimulatoare imunitare

Medicii sunt de părere că ar trebui să evitaţi astfel de produse şi să-i lăsaţi pe micuţi să lupte cu virusurile.

Nu le daţi copiilor produse de întărire a imunităţii, de tipul Echinaceea, Ribomunil, Bronhovaxom, Oscilococcinum, chiar dacă aceştia răcesc des, vă sfătuiesc medicii pediatri, cei de familie şi specialiştii în boli infecţioase. Şase-opt răceli pe an sunt normale la copiii de grădiniţă, în condiţiile în care aceştia schimbă mediul de acasă cu cel din colectivitate.

Preşcolarii au nevoie de antrenament contra bolilor

Medicii spun că imunitatea pre- şcolarilor este în formare, motiv pentru care au un grad de apărare mai prost. Dacă nu îi veţi lăsa să lupte de mici cu bolile, veţi avea, mai târziu, copii mult prea sensibili. „E ca şi cum aţi cere unui maratonist începător să alerge, din prima, 42 de kilometri, deşi el nu poate încă să facă asta. Soluţia nu este să îl «biciuiţi» ca să ajungă repede la această performanţă, ci să îl lăsaţi să se antreneze“, exemplifică medicul pediatru Alexis Cochino, de la Institutul de Ocrotire a Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu“, din Bucureşti.

Aşadar, sfatul medicilor este să îi lăsaţi pe micuţi să se ia la trântă cu virusurile, iar în cazul unor viroze să îi trataţi în funcţie de simptome. „Dacă au febră, le daţi medicamente antitermice, dacă le curge nasul le administraţi picături, iar dacă tuşesc, le daţi un sirop de tuse“, recomandă medicul Monica Luminos, specialist în boli infecţioase la Institutul „Matei Balş“ din Bucureşti. Medicul atrage atenţia părinţilor care obişnuiesc să-şi trateze copiii de răceli şi gripe cu stimulatoare ale imunităţii, destul de întâlnite acum pe piaţă. „Aceste produse antimicrobiene nu au efect împotriva virozelor. Ele pot lupta doar contra bacteriilor“, precizează doctorul. Specialistul spune că, în ţările civilizate, tendinţa medicilor este să renunţe la a mai prescrie astfel de produse. „În Franţa şi Anglia s-a renunţat de aproximativ trei-patru ani la ele“, a mai spus specialistul.

Virusurile, stimulatori naturali ai imunităţii

Medicul de familie Călin Ciubotaru explică faptul că cei mici trebuie lăsaţi să intre în contact cu virusurile, aceştia fiind stimulatori „naturali“ ai imunităţii. „Un copil sănătos nu are nevoie de stimulente artificiale“, întăreşte acesta. Specialistul recomandă produsele realizate din extracte de bacterii şi suplimentele nutritive doar copiilor cu deficienţe imunologice, care altfel nu ar putea face faţă răcelilor şi gripelor. La fel şi pediatrul Alexis Cochino.

„Dacă micuţul are o boală de inimă şi răceşte de zece ori pe an, îi dăm aceste produse astfel încât organismul său să nu fie suprasolicitat“, explică acesta.

Cel mai sănătos pentru copii este să-i hrăniţi zilnic cu legume şi fructe proaspete, de sezon, să-i scoateţi afară, indiferent de vreme, şi să aveţi grijă ca aceştia să se odihnească suficient. "Şase-opt răceli pe an sunt normale la preşcolari, în condiţiile în care aceştia intră în colectivitate.", Alexis Cochino, pediatru

STATISTICI

Mai multe infecţii respiratorii ca anul trecut

Ultima raportare realizată săptămâna trecută de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile arată că numărul cel mai mare al internărilor, din cauza infecţiilor respiratorii şi penumoniilor, s-a înregistrat la copii. Între 10 şi 16 noiembrie, s-au înregistrat, în total, peste 15.000 de cazuri de pneumonie şi peste 50.000 de infecţii respiratorii acute. Faţă de aceeaşi perioadă de supraveghere a anului trecut, numărul total de infecţii respiratorii este cu 10% mai mare.