Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană are stabilită o întâlnire la Washington, cu Philip Gordon, adjunctul secretarului de stat american, Hillary Clinton, care a vizitat România în urmcă cu câteva săptămâni, urmare a acţiunii de suspendare a lui Traian Băsescu. De altfel, Mircea Geoană a participat ca invitat la Convenţie Democrată a Partidului Democrat.
"Miezul conversaţiilor politice va avea loc la Washington, unde voi avea la Departamentul de Stat o întâlnire cu domnul Phil Gordon, care este deja foarte cunoscut în România după recenta vizită la Bucureşti de acum câteva săptămâni", a afirmat Geoană pentru RRA.
Fostul preşedinte al PSD a mai afirmat că principalul său obiectiv este acela de a discuta mai ales cu investitorii de peste Ocean şi că va solicita organizarea unei mari conferinţe economice la Bucureşti.
"Deci, am să solicit poate chiar în această toamnă o mare conferinţă economică la Bucureşti, în care şi noi să ne pregătim aşa cum se cuvine, cu proiecte interesante, cu o viziune clară cu privire la perspectivele economice ale României şi să putem, într-adevăr, să dăm un semnal că acest episod mai agitat, care a dăunat, şi părţilor implicate a dăunat şi reputaţiei României, este un subiect închis, este un subiect depăşit", a mai spus Geoană. La jumătatea lunii august, Philip Gordon a vizitat România şi a avut întâlniri cu preşedintele interimar din aceea vreme, preşedintele suspendat Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta. Acesta a afirmat că Washingtonul este preocupat cu privire la situaţia din România şi că îi pasă de democraţia şi independenţa instituţiilor din ţara noastră. În legătură cu referendumul, Gordon a afirmat că există "afirmaţii credibile despre votarea ilegală pe scară largă la referendum, încercările de a schimba listele electorale şi aparentele încercări de presiune asupra Curţii Constituţionale în privinţa validării referendumului".