Novak Djokovici a cucerit, astăzi, titlul de la Wimbledon, după ce l-a învins în finală, în patru seturi, pe elvețianul Roger Federer, scor 7-6(1), 6-7(10), 6-4, 6-3.
Novak Djokovici s-a impus, în această după-amiază, în cadrul finalei masculine de la Wimbledon, după un meci extrem de spectaculos, disputat contra elvețianului Roger Federer. Sârbul a avut nevoie de patru seturi și a pus mâna pe trofeu după 7-6(1), 6-7(10), 6-4, 6-3. Este pentru al doilea an consecutiv când Djokovici câștigă turneul londonez. În 2014, Novak l-a învins pe Federer, în cinci seturi, scor 6-7(7), 6-4, 7-6(4), 5-7, 6-4.