ASA Târgu Mureș - Dinamo și Steaua - Petrolul sunt derby-urile primei etape a campionatului intern
La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal s-a stabilit, ieri, programul viitorului sezon al Ligii I, care va debuta la data de 11 iulie, după disputarea Supercupei României, între Steaua, campioană și ASA Târgu Mureș, vicecampioană (8 iulie).
Nu e loc de încălzire
Este o formulă inedită de campionat, cu 14 echipe ce se vor lupta într-un sezon regulat, urmat de play-off și play-out.
Practic, Liga I și-a restrâns numărul de echipe, față de ediția trecută, la startul căreia s-au aliniat 18 cluburi. Stagiunea începe cu două derby-uri, între ASA Târgu Mureș - Dinamo și Steaua - Petrolul.
Sezonul regulat va începe la data de 11 iunie și se va încheia pe 27 februarie 2016
Apoi, în runda a 5-a, pe 8 august, se va juca „Unicul Derby”, între Steaua și Dinamo. La data de 27 februarie 2016 se va disputa ultima etapă a sezonului regulat, cea de-a 26-a, apoi se va trece la play-off și play-out.
Petrolul și CFR sunt penalizate
Față de stagiunea precedentă, au apărut în campionat formațiile ACS Poli Timișoara și FC Voluntari, nou promovate.
Din start, cu un handicap vor porni cei de la Petrolul Ploiești și CFR Cluj, cluburi penalizate cu câte șase puncte fiecare, din cauza problemelor financiare.
Trei televiziuni transmit toate meciurile
La nivelul televizărilor va exista o schimbare importantă. Televiziunea Dolce Sport, deținută de operatorul de cablu Telekom, a achiziționat drepturile integrale de transmisie pentru toate jocurile din Liga I.
De asemenea, partidele vor fi difuzate în continuare de Digi Sport, televiziunea celor de la RCS&RDS, dar și de Look TV.
Cele trei posturi vor transmite și meciurile din Cupa Ligii. Cea de-a doua competiție a țării Cupa României, va putea fi urmărită și în sezonul 2015-2016 la Pro TV și Sport.ro.