Sedanul, noua versiune a gamei Opel Astra se alătură celor trei deja existente: GTC (trei uşi), hatchback şi break (Sport Tourer). Opel Astra Sedan, model care concurează cu VW Jetta sau Renault Fluence, are un portbagaj de 460 de litri.
Opel va expune versiunea Sedan a gamei compacte Astra la Salonul auto de la Moscova, începând cu 29 august.
Astra Sedan este întâia premieră mondială a producătorului Opel la evenimentul expoziţional din capitala Rusiei.
Maşina măsoară 4,65 metri lungime, 1,81 metri lăţime şi 1,47 metri înălţime. Portbagajul oferă o capacitate de 460 de litri, cu 90 mai mult decât cel al hatchback-ului, dar cu 50 de litri mai puţin decât VW Jetta, cel mai reprezentativ sedan compact de pe piaţă.
Opel Astra Sedan va mai concura cu Renault Fluence, Ford Focus Sedan, Honda Civic Sedan, Toyota Corolla sau Mazda3 Sedan.
Noua versiune a gamei compacte Opel se alătură celor trei deja existente - GTC (trei uşi), hatchback şi break (Sport Tourer).
Opel Astra Sedan va fi comercializat din toamnă, cu patru versiuni pe benzină şi alte trei turbodiesel. Preţurile urmează a fi anunţate.