La 20 de ani, Răzvan Marin a lăsat FC Viitorul pentru Standard Liege. Mijlocașul naționalei „tricolore” a luat decizia de a evolua în primul eșalon din Belgia și după ce s-a consultat cu „secundul” lui Christoph Daum, belgianul Rudi Verkempinck.
Clubul Standard Liege l-a achiziționat pe Răzvan Marin, fiul fostului fotbalist Petre Marin, în schimbul sumei de 2,5 milioane de euro. Inițial, Gică Hagi dorea să-l cedeze pe mijlocașul în vârstă de 20 de ani doar pentru suma de 3 milioane de euro.
Răzvan Marin este considerat cel mai promițător mijlocaș român, iar ieri a avut primul lui contact cu formația „alb-roșie”, pentru care a semnat un contract valabil pe 4 sezoane și jumătate.
Totuși, tatăl lui Răzvan Marin a recunoscut că „secundul” naționalei noastre, Rudi Verkempinck, a fost sunat de cei de la Liege în privința mijlocașului: „Ştiu că Răzvan e foarte apropiat de Rudi, probabil că şi dânsul a fost sunat de cei de la Standard şi cred că şi el a contat în acest transfer”.
„Trebuie să demonstreze acum, aşteptările sunt altele de la tine ca jucător. O să capete experienţă şi maturiate, deşi e matur pentru vârsta lui. Cred că o să se impună. A stat în jurul echipei mari mai mulţi ani, dar în ultimul an a explodat. Îşi doreşte extrem de mult să demonstreze ceva. Noi am stabilit anumite priorităţi şi anumite obiective. Ăsta era pasul logic pe care trebuia să-l facă”, a declarat Petre Marin la Digi Sport.