Noul coronavirus lovește din plin producătorii de autoturisme

Vânzările de autovehicule vor scădea anul acesta cu 20%, spun analiștii din domeniu.

Piața auto, lovită de COVID. Vânzările de autoturisme se vor reduce cu 20% anul acesta, pe plan mondial, din cauza efectelor pandemiei de coronavirus. Acesta este rezultatul unui studiu S&P Global. Potrivit analizei, în 2021 şi 2022 piaţa se va recupera cu procente care vor fi cuprinse între 7% şi 9%, relatează agenţia EFE. Firma de consultanță anunță că această creștere estimată va situa vânzările de autovehicule în următorii doi ani cu 6% sub nivelul vânzărilor din 2019.

Reacția pieţei din China ar putea modifica situaţia

Singurul factor care poate schimba estimarea S&P este reacția pieţei din China. Aceasta este cea mai dinamică şi cea mai imprevizibilă. Piața chineză este unica care ar putea ajunge în 2022 la nivelul de vânzări din 2019.

Analistul Vittoria Ferraris explică în raport că perspectivele S&P privind sectorul auto sunt mai pragmatice, din cauza problemelor pe care le au potențialii cumpărători dar şi a preţurilor mari la maşinile hibrid şi electrice. Potrivit studiului, cele mai multe firme auto şi furnizori de componente vor produce sub capacitate pe parcursul acestui an, mulţi dintre aceștia urmând să termine exerciţiul financiar cu datorii foarte mari.

S&P estimează că rentabilitatea şi fluxul de numerar al producătorilor vor fi în 2021 mai mici comparativ cu 2019. În plus, companiile vor fi obligate să facă investiţii semnificative pentru a se adapta la noile cerinţe ale pieţei, care presupune autovehicule care poluează mai puțin .

În aceste condiții, S&P menţine la negativă perspectiva sectorului auto, relatează EFE, potrivit agerpres.ro.