Noul BMW X3 apare în decembrie

Constructorul german va prezenta a doua generaţie a SUV-ului premium compact până la sfârşitul anului.

A doua generaţie BMW X3 va fi prezentată în luna decembrie, informează ”Caradisiac”.

Potrivit Jim O’Donnell, CEO BMW North America, lansarea comercială este prevăzută pentru primele luni ale anului viitor.

Modelul BMW X3 a fost lansat în 2004. Constructorul german a inventat, practic, segmentul SUV compact premium.

Între timp, Mercedes şi Audi au aruncat pe piaţă propriile modele, GLK, respectiv, Q5, care dispun de avantajul noutăţii, astfel câ BMW s-a văzut nevoit să devanseze momentul schimbului de generaţii.

Viitorul X3 va fi mai mare, dar mai puţin înalt decât actualul model, BMW ţintind îmbunătăţirea performanţelor dinamice, dar şi a gradului de confort.

Se pare că vor fi oferite două motoare pe benzină şi patru pe motorină, toate cu şase cilindri dispuşi în linie.

Este posibil ca BMW să mărească uşor preţurile viitoarei generaţii X3, mai ales că, între timp, va lansa încă şi mai compactul X1.