Noul Aveo, între moto şi Polo

Cel mai nou model Chevrolet, pe care l-am testat în premieră, intră serios în disputa pentru întâietate pe segmentul subcompact. Clienţii din România vor putea evalua maşina în această toamnă.

Chevrolet Aveo, unul dintre modelele cu priză la clientul român de autoturisme subcompacte provenite din import – alături de Volkswagen Polo, Renault Symbol, Opel Corsa şi Ford Fiesta –, este pregătit pentru schimbul de generaţii.

Noul Aveo, o maşină care nu mai are nimic în comun cu cea aflată încă la vânzare (cu excepţia numelui – desigur), va fi lansat comercial la începutul toamnei, în două variante de caroserie – hatchback cu cinci portiere şi sedan.

Versiunea în două volume va avea un preţ de bază de 9.630 de euro cu TVA inclusă. Pentru aceşti bani, Chevrolet oferă un motor pe benzină de 1.2 litri şi 70 de caiputere, şase airbaguri, ABS, EBD, ESC (echivalentul ESP-ului), oglinzi şi geamuri faţă electrice, volan reglabil pe înălţime şi în profunzime, închidere centralizată şi cruise control.

Aglomeraţie mare în clasa mică

Clasa mică este una dintre cele mai competitive din întreaga industrie, oferind o sumedenie de alte modele reuşite precum Skoda Fabia, Fiat Punto, Mazda2, Suzuki Swift, Honda Jazz şi – propunerea autohtonă – Dacia Sandero.

Noul Chevrolet Aveo este mai lung şi mai lat ca modelul aflat încă la vânzare, o ajustare care se reflectă benefic asupra spaţiului interior – după cum am putut constata cu prilejul lansării europene la care am participat zilele trecute.

Din punct de vedere estetic, Chevrolet Aveo intră lejer între cele mai reuşite modele din segmentul său. Dacă producătorul a evidenţiat câteva detalii stilistice care au avut ca inspiraţie motocicleta (blocurile optice faţă cu câte două faruri distincte şi ceasurile de bord), aspectul general trimite cu gândul chiar la cel mai elegant model popular din această clasă – Volkswagen Polo.

Trei motoare pe benzină şi un turbodiesel

Aveo oferă trei motoare pe benzină şi, în premieră pentru acest model, unul pe motorină (care va fi disponibil la o dată ulterioară) – toate cu tehnologii precum sincronizarea variabilă a supapelor, dublu sistem de distribuţie variabilă continuă a camelor şi sistem de injecţie common- rail a carburantului (pentru turbodiesel).

Versiunile pe benzină au 1.2 litri (cu 70 sau 86 de cai-putere), 1.4 litri (100 CP) şi 1.6 litri (115 CP). Turbodieselul de 1.3 litri (cu 75 sau 95 de cai-putere) va fi dotat cu un sistem "start-stop". Transmisia – la puntea faţă – este asigurată de o cutie manuală cu 5+1 trepte sau, opţional, de o transmisie automată cu 6+1 rapoarte.

Am avut ocazia să testăm noul Aveo echipat cu motorul de 1.2 litri şi 86 de cai-putere, dar şi cu unitatea de 1.4 litri – în tandem cu transmisia automată. Inginerii de la Chevrolet au încercat să realizeze un compromis între dinamică şi confort, cu un accent mai mare pe ultimul.

Cutia de viteze automată – mai cu seamă – se mulează pe un stil de condus relaxat. Consumul indicat de computerul de bord nu nea dezamăgit: 6,2 l/100 km – pentru 1.2 –, respectiv, 7,3 l/100 km – pentru 1.4 (AT), într-un regim mixt: urban, în afara localităţilor şi pe autostradă. CASETA TEHNICĂ

Chevrolet Aveo 1.2 Notă: Date valabile pentru versiunea de caroserie cu cinci uși