Noua Inna se pune cu mexicanii

Alexandra Stan pregăteşte un nou clip, în care, după poliţişti, se confruntă cu mexicani

În cursul acestei săptămâni, Alexandra Stan a terminat de filmat la Studiourile Castel Films un nou videoclip pentru piesa care promite să ajungă hit, "Get Back! ASAP".

Acesta este o continuare a poveştii din "Mr Saxobeat" în care Alexandra, îmbrăcată toată în negru, în pantaloni şi geacă de piele şi un top strâmt, este adusă cu cătuşe la mâini într-o secţie de poliţie. De această dată, Alexandra, care scapă din mâinile poliţiştilor, intră întrun bar plin de mexicani, în încercarea de a scăpa de urmăritori.

Îmbrăcată la fel de senzual ca şi în primul videoclip, frumoasa blondă trebuie să îi impresioneze pe bărbaţi cu vocea şi înfăţişarea ei.

Succes neaşteptat

Alexandra Stan şi-a început cariera cu o apariţie notabilă la Festivalul de la Mamaia unde, chiar dacă nu a câştigat nici un premiu, a reuşit să atragă atenţia. Ea a interpretat melodia "Să mori de dragoste rănită" compusă de Marcel Dragomir pentru Angela Similea. Artista, cu o apariţie scenică de invidiat şi o imagine ce o concurează cu şanse egale pe Inna, a ajuns în scurt timp în atenţia publicului. Succesul pieselor dance "Lollipop" şi Mr. Saxobeat" a luat-o chiar şi pe ea prin surprindere.

Piesa "Mr Saxobeat" a avut nevoie doar de câteva ore pentru a fi preluată de DJ amatori şi pagini personale de pe reţele de socializare. Fanii au răspuns la fel de entuziast şi videoclipului oficial, postat pe You Tube, care a însoţit piesa. Acesta are, până în prezent, peste un milion de vizualizări. Cei doi poliţişti care apar în "Mr Saxobeat" sunt Marcel Prodan, compozitorul ei, şi Andrei Nemirschi, impresarul. Ea i-a întâlnit pe cei care reprezintă Maan Studio în 2009, după participarea la Mamaia.

De atunci, pe lângă o colaborare strânsă în domeniul profesional, pe cei trei îi leagă şi o prietenie frumoasă. "Momentul în care i-am cunoscut pe băieţi este cel care m-a adus unde sunt acum. Nu aş fi reuşit să mă fac cunoscută fără ajutorul lor şi le mulţumesc din suflet“, mărturiseşte Alexandra. Chiar dacă artista, care a devenit mai cunoscută peste hotare decât în ţara noastră, este promovată de Media Pro Music, cei doi rămân implicaţi în cariera ei.

Inspiraţie "pe bune"

La începutul acestui an, constănţeanca a plecat în primul ei turneu în străinătate. Prima destinaţie: Franţa. Acolo, single-ul ei, "Mr. Saxobeat", a ajuns pe primul loc în topul difuzărilor, în faţa unor artişti consacraţi ca Rihanna, David Guetta sau Black Eyed Peas. La scurt timp, piesa ei a devenit şi cea mai ascultată melodie în limba engleză din Canada.

"Veţi afla mai multe despre mine din melodiile mele viitoare, toate fiind inspirate din viaţa mea", promite Alexandra pe site-ul ei. Între timp, a treia artistă română care cucereşte topurile dance în acest an, după Inna şi Edward Maya, se pregăteşte pentru lansarea oficială a celui de-al treilea videoclip.

Mr Saxobeat: <iframe width="620" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/lAhHNCfA7NI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>