Nou sistem informatic pentru importatori

Firmele importatoare şi comisionarii vamali trebuie să se înregistreze la autoritatea vamală în noul sistem de declarare, până pe 1 august.

Comisionarii vamali sau firmele autorizate să lucreze în procedură simplificată trebuie să se autorizeze pentru a putea activa într-un nou sistem informatic al Vămii. Începând cu 1 august, pentru mărfurile care intră pe teritoriul României şi care sunt declarate pentru import, se va utiliza un nou sistem informatic de procesare a declaraţiilor vamale (RO-CDPS), a anunţat Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV).

Astfel, declarantul sau reprezentantul acestuia va completa declaraţia vamală prin intermediul noului sistem şi va transmite informaţiile necesare aplicării dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care se declară marfa la biroul vamal sub formă de mesaj informatic.

Firmele vor obţine autorizaţia de la Direcţia de Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Statistică Vamală din cadrul ANV. Dosarul trebuie să conţină o cerere scrisă, declaraţia de angajament şi o copie după notificarea de atribuire a numărului EORI (numărul de înregistrare şi identificare a operatorilor economici). Titularii autorizaţiilor de comisionar în vamă sau de vămuire la domiciliu în procedură simplificată vor anexa copii după autorizaţii.

Autorizarea este gratuită şi durează cel mult o săptămână, au precizat reprezentanţii ANV, pentru EVZ. Potrivit acestora, nu există sancţiuni pentru lipsa autorizării. Interfeţele pentru depunerea declaraţiilor sunt gratuite, precizează oficialii Vămii.

"Noul sistem informatic are o interfaţă mai bună, este la standardele europene, e mult mai securizat şi oferă posibilitatea de a introduce mai multe date despre societăţi", ne-a declarat Doru Fronea, director adjunct al ANV.

"Noul sistem informatic are o interfaţă mai bună, e mult mai securizat şi pot fi introduse mai multe informaţii despre societăţi.", DORU FRONEA, director adjunct ANV