Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), instituția care administrează garanțiile acordate de stat în programul „Prima Casă”, are o nouă conducere după ce, pe data de 24.02.2016, mandatul Silviei Ciornei de Director General și Presedinte al Consiliului de Administrație, a expirat, a anunțat Fondul.
Funcţia de Director General și Președinte al Consiliului de Administrație al FNGCIMM va fi preluată de Dragoș Oltenescu, din 14.03.2016.
Oltenescu vine din mediul privat și a ocupat până în prezent poziţia de Director Financiar și Membru al Comitetului Executiv al BNP Paribas Cardif România.
Noul șef al FNGCIMM are o experiență locală și internațională de peste 15 ani în managementul companiilor de prestigiu din industrii precum cea financiar-bancară, consultanță și FMCG ( Fast Moving Consumer Goods).
Specializările sale cuprind transformare organizațională, audit și risc operațional, control intern, fuziuni și „Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) este o instituție financiară extrem de importantă din portofoliul Ministerului Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice își propune că până la sfârșitul anului să implementeze principiile guvernanței corporatiste menționate în OUG 109/2011.
Până la preluarea funcției de către Dragoș Oltenescu, conducerea executivă interimară este asigurată de Viorel Cîrstea, în calitate de director general adjunct, care până în prezent a ocupat funcția de director executiv al Direcției raportari și validări garanții FNGCIMM.