Catedrala Notre Dame. Compania care s-a ocupat cu montatul schelei din jurul săgeții catedralei Notre-Dame din Paris a recunoscut că muncitorii fumau pe șantier, cu toate că le era interzis să facă asta. Totuși, aceasta respinge ipoteza conform căreia incendiul ar fi putut porni din neatenția muncitorilor.
Compania care a montat schela în jurul săgeții catedralei Notre-Dame din Paris a recunoscut, miercuri, că unii dintre muncitorii săi au încălcat interdicția de a fuma pe șantier. dar a „exclus” orice legătură cu incendiul care a devastat monumentul gotic, scrie AFP.
„Într-adevăr, există oameni care din când în când au încălcat această interdicție și regretă", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei Le Bras Frères, Marc Eskenazi, susținând însă că "în niciun caz un chiștoc prost stins ar fi putut fi la originea incendiului Notre-Dame din Paris.”, conform companiei.
Aceste persoane au recunoscut în fața polițiștilor că „li s-a întâmplat să mai fumeze”, a precizat el.
Acesta a reacționat la un articol publicat tot miercuri de Le Canard enchaîné potrivit căruia anchetatorii au găsit șapte chiștoace la locul incendiului.
„Exista o interdicție de a fuma pe schele.”, a continuat Marc Eskenazi. Dar „această interdicție era mai mult sau mai puțin respectată”, deoarece „era un pic complicat să cobori, dura mult timp”.
„Cu toate acestea, este „în afara discuției” ca această neglijență să fie la originea incendiului, a subliniat el, argumentând că "oricine a încercat să aprindă un foc în șemineu (a observat că) nu se întâmplă prea mult dacă pui un chiștoc pe o bucată de stejar.”. au explicat reprezentanții companiei.
În ceea ce privește ipoteza unui incendiu provocat de motoarele electrice ale ascensoarelor către schelă, Marc Eskenazi a asigurat că aceste motoare nu au avut probleme.
„În orice caz, sunt departe de săgeată în condițiile în care s-a stabilit că incendiul a pornit din interiorul edificiului.”, a continuat el.
Catedrala a fost cuprinsă de un incendiu teribil pe data de 15 aprilie. În 2017, 12 milioane de turiști au vizitat capodopera arhitecturii gotice, unde se efectuau importante lucrări de restaurare de mai multe luni.
Originea accidentală (este foarte posibil să fi fost un scurt circuit) a incendiului este favorizată.