Ministrul Educației a anunțat ieri noutățile anului școlar 2106-2017, printre care se numără și demararea unui proces de modificare a acordării gradației de merit pentru cadrele didactice
În cazul examenelor naționale a fost eliminată prevederea conform căreia nota finală, după contestații, se modifică numai dacă există o diferență de minimum 0,5 puncte între nota inițială și nota de la contestații, a anunțat ieri ministrul Educației, Mircea Dumitru.
El a spus, într-o conferință de presă, că a primit, în urma examenelor naționale, numeroase sesizări legate de acele 50 de sutimi care făceau posibilă sau nu admiterea unei contestații și a eliminat această prevedere considerând că este o nedreptate: „Cu atât mai mult cu cât mediile au o relevanță pentru admiterea la liceu și la facultate. Anul acesta, din cele două metodologii, aceea pentru evaluare națională și pentru bacalaureat, am eliminat prevederea conform căreia nota finală după contestații se modifică numai în cazul în care între nota inițială și nota de la contestație există o diferență de minimum 0,5 puncte”.
Concursuri pentru directori de școli
Mircea Dumitru a mai spus că, în luna octombrie, se vor organiza concursuri pentru funcțiile de directori în toate școlile, iar de săptămâna viitoare va începe evaluarea inspectorilor școlari generali, ca urmare a numeroase plângeri. „Am primit în ultima vreme numeroase sesizări, mesaje publice, referitoare la ceea ce se întâmplă în școli sau în inspectoratele școlare. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unitățile de învățământ, de la grădiniță la liceu. Una dintre componente va fi o probă scrisă națională, iar cealaltă componentă, cea județeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respecta în integralitate și spiritul și litera legii. Vom trimite observatori, care să se asigure de desfășurarea în condiții de intransigență și corectitudine a acestor concursuri. Am aprobat deja metodologia de concurs”, a precizat Dumitru.
Începe evaluarea inspectorilor școlari
Ministrul Educației a mai spus că „după 10 ani de intruziune politică în școală”, este momentul pentru „reprofesionalizarea managementului școlar”.
Dumitru a menționat că a primit numeroase sesizări, plângeri, mai ales în ultima săptămână, privind abuzuri din partea inspectoratelor școlare la numirea noilor directori și de aceea a decis ca, săptămâna viitoare, să înceapă evaluarea inspectorilor școlari generali.
El a precizat că evaluările inspectorilor școlari generali se vor face pe diferite componente: asigurarea calității, respectarea legalității, audit.
Admiterea la liceu, într-o singură etapă computerizată
La calculul mediei de admitere în învățământul liceal, ponderea mediei claselor V - VIII va reprezenta 20%, în comparație cu 25% cum este în prezent, a anunțat ieri secretarul de stat pentru Învățământ Preuniversitar, Monica Cristina Anisie. Ea a mai spus că admiterea la liceu se va realiza într-o singură etapă computerizată, urmată de o etapă în care se vor analiza cazurile speciale. În acest fel, admiterea la liceu se va finaliza mai repede, în 21 iulie. Până acum, admiterea se făcea în trei etape, care se încheiau la 9 septembrie.