"Foc zguduitor din centrul pământului/Va clătina turnurile oraşului nou/Două mari roci se vor război îndelung/Apoi Arethusa va deveni un nou fluviu". Acesta este un fragment din catrenul 1.87 al profeţiilor lui Nostradamus, catren pe care americanul Michael McClallan îl consideră ca descriind nimic altceva decât începutul celui de-Al Treilea Război mondial, care va dura 28 de ani.
În anul 1998, McCllallan publica volumul "Nostradamus şi Calendarele Noilor Profeţii", în care se spunea că Al Treilea Război va începe în 2001. Analiştii celebrului vizionar spun că interpretarile catrenului 1.87 pot fi puse în contextul tragediei de la 11 septembrie 2001 din SUA: "foc zguduitor" (explozii), "turnurile" (clădirile World Trade Center), "oraşul nou" (New York). Un alt catren care ocupă un loc central în opera lui Nostradamus şi a fost legat întotdeauna de izbucnirea unui Al Treilea Război mondial, este catrenul X-72 care şi el poate fi pus în contextul evenimentelor din 2001, în viziunea celor care îl aprofundează pe Nostradamus: "Din cer va coborî / Marele Rege al Terorii / Care îl readuce la viaţă / Pe marele Rege al Mongolilor". Catrenul a fost decriptat astfel: "va coborî din cer" - avioanele care au fost deturnate; "Rege al Terorii" - terorism; Regele Mongolilor-toţi "interpreţii" au opinat că este vorba despre arabi, popoarele Orientului care vor începe "marele atac împotriva Occidentului". Într-o casetă metalică descoperită în anul 2000 sub un bloc de piatră aflat în apropiere de Paris (chiar pe proprietatea care i-a aparţinut lui Nostradamus) au fost găsite manuscrise inedite ale faimosului vizionar. Descoperirea îi aparţine dr. Edmond Fourier, unul dintre cei mai importanţi cercetatori ai operei lui Nostradamus. Scrierile conţin profeţii, necunoscute până acum, unele dătătoare de speranţe, altele îngrozitoare. Iată câteva: majoritatea oamenilor vor părăsi Pământul şi vor trăi aiurea (!); Pământul va deveni un mit; sfârşitul lumii va avea loc în 2436... Ce să zicem, vom trăi şi vom vedea!