Norocul, în faliment

Noua lege a jocurilor de noroc omoară firmele mici şi mijlocii, prin taxele pe care le introduce pentru cei care au afaceri în domeniu.

Aproape jumătate dintre operatorii mici şi medii de maşini electronice de joc din România riscă să fie scoşi de pe piaţă din cauza prevederilor din proiectul de lege privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, publicat de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Proiectul legislativ aflat în dezbatere publică prevede că o firmă trebuie să aibă minimum zece maşini electronice în fiecare amplasament. Însă sălile mici de joc din localităţile mici funcţionează şi cu câte trei-cinci maşini pentru a fi rentabile, ne-a declarat Cristian Pascu, vicepreşedintele Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România.

Potrivit estimărilor sale, mai mult de jumătate dintre cei aproximativ 980 de operatori mici şi medii de maşini electronice sunt în pericol să dispară din această cauză.

Finanţele inventează taxe noi

Noul proiect de lege aduce însă şi alte surprize neplăcute: nişte dări noi şi majorarea unor taxe deja existente. De exemplu, dacă în prezent o firmă plă- teşte pentru fiecare maşină electronică cu câştiguri o taxă anuală de autorizare în valoare de 1.669 lei, prin proiectul de act normativ cuantumul acesteia creşte mai bine de două ori, până la 3.500 de lei. Dacă în prezent firma virează banii eşalonat, potrivit noii legi va trebui să-i dea pe toţi într-o singură tranşă.

De asemenea, prin modificările legislative pe care le propune, Ministerul de Finanţe mai introduce o taxă: a licenţei de organizare a jocurilor de noroc, care este valabilă cinci ani şi va lovi usturător bugetele firmelor mici şi mijlocii din domeniu. Dreptul de a de- ţine cinci ani maşini de joc îi va costa nu mai puţin de 50.000 de lei, sumă care va trebui plătită într-o tranşă.

Legea îi favorizează pe granzi

În plus, toţi operatorii de jocuri de noroc vor trebui să depună o sumă de bani în calitate de garanţie, iar cuantumul acestei garanţii urmează să fie stabilit prin norme de aplicare.

„Majorarea autorizaţiei de func- ţionare şi taxa de licenţă nu sunt o tragedie, dacă ne-ar lăsa să ne facem activitatea rentabilă. Adică să ne lase să începem activitatea într-o sală cu cel puţin cinci maşini, nu cu zece cum scrie în proiectul de lege, deoarece nu ştim dacă toate cele zece maşini vor fi rentabile“, spune Cristian Pascu. Acesta susţine că această formă a legii îi favorizează pe cei 10-20 de operatori mari de pe piaţă, care „elimină, astfel, concurenţa prin legea statului“.

DISTRACŢII

Lovitură grea pentru sălile de bingo

În prezent, românii care joacă la ma- şinile electronice au la dispoziţie peste 36.000 de posturi de joc, situate în aproximativ 8.000 de săli în toată ţara. În România mai sunt 20 de cazinouri live, dintre care zece se află în Bucureşti. Sălile de bingo, care au rămas doar 15 în prezent, vor fi în mod deosebit afectate de taxa de licenţă, din cauza dificultăţilor cu care activează chiar şi acum, spune reprezentantul Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc din România. Circa 30 de companii deţin case de pariuri sportive, unde joacă zilnic sute de mii de români.