Meritocrația reprezintă în societatea românească un principiu foarte greu de aplicat. Numirea Vioricăi Dăncilă în poziția de consilier al Guvernatorului BNR demonstrează acest lucru.
Viorica Dăncilă a devenit consiliera guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Pe un domeniu pe care-l stăpânește la fel de bine ca și cântatul la vioară. De ce dau exemplul cu vioara? Ca să nu fiu rău și să spun “limba română”, dar spre final veți vedea de ce folosesc acest artificiu.
Nu fac parte din cei care cred că un fost prim-ministru care nu-și găsește ceva de lucru trebuie neapărat să primească o sinecură din bani publici. Am văzut că sunt mulți ziariști care susțin acest lucru. Singura mea explicație este că fragilitatea intelectuală a Vioricăi Dăncilă îi face să fie îngăduitori. Aproape că răsuflă ușurați că și-a găsit un job bine plătit.
Este un exemplu nociv pentru o societate care susține că încurajează Meritocrația. Nu este deloc așa. Eu cred că perpetuăm un model comunist, cunoscut ca principiul rotației cadrelor, potrivit căruia un Tovarăș nu era niciodată scos din sistemul de putere, ci era plimbat prin diverse structuri, cu privilegiile aferente.
Pentru cei mai tineri o să dau un exemplu de ceea ce înseamnă Rotația Cadrelor folosindu-mă de biografia lui Ion Iliescu:
Membru în Uniunea Tineretului Comunist în 1944 și în Partidul Comunist Român în 1953, a devenit secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist din 1956 și membru al Comitetului Central al PCR.
În 1956 a fost ales președinte al Comitetului de organizare a Asociațiilor Studențești, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior a devenit șef de secție la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC. A avut funcția de șef al Departamentului de propagandă al Comitetului Central al PCR. A ajuns ministru pentru problemele tineretului între 1967 și 1971.
Ceaușescu l-a trimis la munca de jos fiindu-i atribuită funcția de vice-președinte al Consiliului Județean Timiș între 1971 și 1974, apoi cea de președinte al Consiliului Județean Iași (1974-1979). În 1979 a fost numit Președinte al Consiliului Național al Apelor. Ion Iliescu este eliberat din funcția de membru al CC al PCR la 22 noiembrie 1984 și eliberat din funcția de Președinte al Consiliului Național al Apelor, fiind numit director al Editurii Tehnice, funcție pe care a ocupat-o până în decembrie 1989.
Plimbat peste tot, dar niciodată înlăturat definitiv. Exact ca și Viorica Dăncilă, care din secretara lui Liviu Dragnea, a ajuns consilier local și județean și apoi europarlamentar pe listele PSD. Sub ocrotirea lui Liviu Dragnea a ajuns premierul României, președintele PSD și candidat la președinție. Trădând-l pe Liviu Dragnea. Așa cum Ion Iliescu l-a trădat pe Nicolae Ceaușescu. De fapt, l-a împușcat...
Revenim la Meritocrație. Nu cred că ați auzit de Valentin Șerban. Nu e de mirare, fiind un om mult mai puțin conectat la rețele de putere din România decât Viorica Dăncilă. Este doar un om hăituit de Politrucii din cultură, dar care a câștigat finala concursului de vioară a Festivalului George Enescu.
Iată adevărat poveste a lui Valentin Șerban, preluată dintr-o postare a Ioanei Turcu:
A deranjat încă de la prima repetiție. Nu e frumos să te prezinți cântând toate notele perfect! Trebuie să "mai tai din ele" (vorba lui Franz Iosef în "Amadeus"), și culmea ironiei, se repeta chiar "Răpirea din Serai"! Așa cum noi i-am intuit geniul imediat, l-au mirosit și hienele din OCC (Opera Comică pentru Copii), unde fantoma lui Verdeț și-a găsit culcuș veșnic.
L-au mutat din postul de concertmaestru la ultimul pupitru, mai târziu l-au trimis la vioara a doua (să învețe de la "maeștrii", nu vii tu, un tânăr super pregătit, să cânți perfect într-o orchestră bugetară din România!). L-au sancționat disciplinar cu tăiere din salariu, acoperiți evident de multe hârtii, pentru care motiv credeți? Nu a distrus instituția, nu a lipsit de la repetiții sau spectacole, nu a venit turmentat sau a deranjat ordinea publică!
Nu, l-au sancționat pentru că și-a permis să vină într-o sală liberă să studieze cu un cvartet! L-au umilit, șicanat și batjocorit până într-o zi când nu a mai suportat și a plecat de bunăvoie.
Oare cum se simt astăzi acești minunați bugetari aflând că ieri Valentin Șerban a câștigat concursul Enescu? Eu aș da orice să-i văd cum își mănâncă unghiile, m-aș duce cu toate sancțiunile lor și le-aș lipi pe ușa marii instituții!
Asta face statul român, prin funcționarii săi mărunți, înguști la minte și roși de invidie bolnăvicioasă, cu valorile care se ridică prin talent și muncă: le îngroapă în hârtii și sancțiuni disciplinare pentru că îndrăznesc să-și facă treaba prea bine! Dar dormiți liniștiți, Viorica face strategii la BNR și impostorii, pseudo-intelectualii și șefuleții din OCC sunt tot acolo, plătiți bine din banii noștri!
Peste toată mocirla, în pofida tuturor piedicilor, în molozul cultural și în mizeria din lumea "cultă" a muzicii, Valentin este un învingător, un talent impresionant care a cântat divin și a câștigat unul dintre cele mai mari concursuri internaționale!
Aș încheia spunând că avem mare noroc că Viorica Dăncilă nu (crede că) știe să cânte la vioară!
P.S.: Felicitări, Valentin Șerban! Ești unul din cei care a demonstrat Sistemului cât este de stupid!