Ialomiţianu îi explică lui Boc cum vor fi verificate averile nedeclarate

Premierul Emil Boc discută astăzi cu ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu, despre normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea Codului fiscal, potrivit unui anunţ al guvernului.

La întâlnire vor participa şi alţi responsabili din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

În cadrul întrevederii, se va discuta şi despre modalitatea de impozitare a veniturilor a căror sursă nu poate fi identificată.

Cercetări prin metode indirecte Guvernul a decis să înfiinţeze un departament special în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru verificarea cheltuielilor persoanelor care nu pot fi justificate de veniturile pe care le obţin în mod legal. Prin modificarea Codului fiscal, se permite impozitarea veniturilor "de natură necunoscută".

"Persoanele fizice care nu şi-au declarat veniturile, iar în momentul controlului inspecţia fiscală nu poate depista natura, acestea vor fi impozitate cu 16%", a anunţat acum câteva săptămâni, ministrul Gheorghe Ialomiţianu.

Inspectorii ANAF vor utiliza metode indirecte de verificare. Prima este metoda cheltuielilor efective, care presupune că orice cheltuială are o sursă care trebuie impozitată.

Metoda fluxurilor financiare prevede impozitarea persoanelor care fac plăţi şi încasări fără să-şi declare veniturile.

Metoda patrimoniului va fi utilizată pentru persoanele fizice care nu au declarat venituri, însă au averi mai mari.

  • Fiscul iese la vânătoarea celor cu averi ilicite