Daca pot trece peste diferenta de varsta si faptul ca iubesc amandoua acelasi barbat, vor avea o familie unita.
"Prima mea soacra nu ne ajuta cu nimic, iar a doua se baga prea mult in casa noastra. Stiu ca are intentii bune, ne ajuta cu cei mici si ma tem tot timpul sa nu se simta jignita daca ii spun sa ne lase sa mai decidem si singuri", povesteste Madalina C., 34 de ani, din Bucuresti.
Dintre toate relatiile existente in cadrul unei familii, cea dintre soacra si nora este mai mereu tensionata. Adesea iau nastere sentimente negative, iar in cercul lor de prieteni, fiecare o critica pe cealalta, chiar si fara motive intemeiate, numai ca sa respecte "traditia", scrie revista canadiana "Today’s Parent".
Soacrele nu au cum sa-si aleaga nora pentru a avea o relatie armonioasa, asa ca trebuie sa se "multumeasca" cu alegerea fiului lor. La inceput, sunt prudente, suspicioase, pesimiste, iar unele chiar isi supun viitoarea nora la teste.
Este natural ca intre doua persoane, de varste total diferite si care abia incep sa se cunoasca, sa existe divergente. De fapt, singurul lucru pe care il au in comun este acela ca iubesc acelasi barbat.
Multe dintre mamele de baieti gandesc la inceput ca "nu e destul de buna pentru el, ca ar fi putut sa gaseasca una mai frumoasa sau mai desteapta". Ulterior poate constata ca "nu are grija de el cum trebuie, nu-i gateste cum ii place".
De cealalta parte, nora gandeste ca "vrea sa-si tina baiatul toata viata langa fusta ei", "crede ca nu stiu sa-mi fac treburile casnice" sau "cine se crede de-mi spune cum sa-mi educ copiii?" .
Motive reale sau inchipuite? "Exista o multime de idei preconcepute despre relatia nora-soacra, transmise din generatie in generatie. Doar cele care le vor putea depasi, vor avea parte de liniste", afirma psihoterapeutul Dana Marin. "Orice afirmatie din partea familiei sotului i se poate parea tinerei interpretabila in defavoarea ei.
Daca soacra o roaga sa o ajute la spalatul vaselor, ar putea crede ca a jignit-o, dar si daca nora se ofera sa ajute si nu este lasata ar putea gandi ca nu este considerata capabila.
Daca i se reproseaza ca in casa e dezordine, tanara isi invinovateste sotul, care nu contribuie la treburile casnice, pentru ca asa a fost invatat de mama lui. Comunicarea ar putea rezolva toate aceste problemele si veti fi surprinse sa vedeti ca aveti acelasi obiectiv: o familie fericita si unita", concluzioneaza psihoterapeutul.
RECOMANDARI
Pentru soacra
> Nu da sfaturi ca si cum ai sta pe un tron. Par ordine.
> Nu fi geloasa pe cuscra pentru ca e vizitata mai des. Este natural ca fiicele sa fie mai atasate de mamele lor.
> Gaseste mereu ceva dragut de spus despre parintii norei.
> Nu incerca sa stabilesti noi reguli pentru nepoti. Respecta-le pe cele stabilite de mama lor.
Pentru nora > Nu incerca sa-ti influentezi sotul impotriva mamei lui.
> Nu te simti amenintata de relatia dintre sot si mama lui.
> Chiar daca suna demodat, ai incredere in intelepciunea soacrei.
> Aminteste-ti ca oamenii care au trecut de prima tinerete nu se mai pot adapta usor la nou. Ai rabdare cu soacra.