Site-ul WTA a demarat o anchetă cu privire la desemnarea celei mai bune jucătoare de tenis a lunii februarie.
Astfel, Simona Halep, locul 3 în clasamentul mondial, se numără printre favoritele la câștigarea acestei distincții, datorită trofeului câștigat la turneul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Pe lângă nominalizarea tenismenei din Constanța se regăsesc și alte două jucătoare care au strălucit în „Sportul Alb”, în luna precedentă.
A intrat și în atenția Sky Sports
Cehoaica Lucie Safarova (11 WTA), care s-a impus în competiția de la Doha (Dubai) și tenismena germană Andrea Petkovici (10 WTA), cea care și-a trecut în palmares trofeul de la Anvers (Belgia), fără să joace finala, în urma abandonului spaniolei Carla Suarez Navaro.
Succesul din februarie i-a adus româncei și o nominalizare pentru cea mai bună jucătoare a lunii de către postul de televiziune britanic Sky Sports, fiind în luptă directă cu Charlotte Edwards (cricket), Katerina Johnson- Thompson (heptatlon), Lydia Ko (golf), Samantha Murray (pentatlon modern) şi Lizzy Yarnold (skeleton).