Ţigările pe care le cumpără românii trebuie să fie, începând de astăzi, cu tendinţă scăzută de aprindere, potrivit unei decizii a Comisiei Europene. Asta înseamnă că, dacă le uitaţi în scrumieră, se vor stinge mult mai repede decât o ţigaretă obişnuită. Producătorii spun că cea mai mare parte a ţigărilor care se vând astăzi pe rafturile magazinelor respectă deja noile norme.
Chiar dacă noile standarde de siguranţă vor fi publicate astăzi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, producătorii de ţigarete din România au început deja să le aplice de ceva timp.
Bunăoară, pentru a evita problemele care ar fi putut apărea odată cu tranziţia la noul standard, Philip Morris a început încă din luna iulie a acestui an să scoată pe piaţă ţigări care se sting mai rapid, după cum ne-au declarat oficialii companiei.
Mai mult decât atât, le şi puteţi deosebi. "În scopul de a le facilita comercianţilor managementul inventarului, toate ambalajele produselor Philip Morris International ce conţin ţigarete cu tendinţă scăzută de aprindere (TSA) sunt marcate distinctiv", spune Andrei Vasilescu, director corporate affairs Philip Morris România şi Bulgaria.
Ţinând cont de durata medie de rotaţie a stocurilor la comercianţii en-detail, el estimează că, "în marea majoritate a cazurilor, aceştia au epuizat stocurile de ţigarete non TSA încă de acum câteva săptămâni".
Şi reprezentanţii JTI România sunt pregătiţi de mai bine de o lună de noile reguli. Potrivit Gildei Lazăr, director comunicare şi corporate affairs, compania produce, încă din octombrie, ţigarete cu o hârtie specială, cea care asigură stingerea mai rapidă.
Stocul existent de ţigări "vechi", distrus sau vândut? Gilda Lazăr susţine că decizia Comisiei Europene trebuie transpusă în legislaţia românească, printr-un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), autoritate care verifică dacă produsele sunt conforme cu noile standarde, şi al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV). În prezent, însă, nu există o bază legală pentru distrugerea ţigaretelor care, până ieri, erau în legalitate.
Altfel spus, "nu există măsuri imperative de retragere de pe piaţă a produselor comercializate până acum", explică oficialul JTI. De altfel, în situaţii de acest gen, autorităţile acceptă, de obicei, vânzarea produselor aflate pe stoc până la epuizarea celor care nu respectă noile cerinţe. Aşa s-a întâmplat şi cu pachetele de ţigări înainte de introducerea pictogramelor menite să descurajeze fumatul sau cu introducerea becurilor ecologice.
Gilda Lazăr atrage atenţia, totodată, şi că distrugerea ţigaretelor care nu respectă noile cerinţe ar putea crea probleme de ordin fiscal, în condiţiile în care taxele reprezintă circa 80% din preţul ţigaretelor, iar acciza se plăteşte după ce pachetul de ţigări a ieşit pe poarta fabricii, indiferent dacă a fost vândut sau nu.
Se scumpesc ţigările? Întrebaţi de EVZ dacă preţul noilor ţigări va creşte, producătorii de tutun au evitat să ne dea un răspuns concret.
"În mod evident, implementarea noilor standarde presupune eforturi logistice şi costuri suplimentare de producţie. Vorbim despre toţi producătorii de produse din tutun şi despre toate cele 27 de state membre UE, care se aprovizionează în principal de la un singur furnizor de hârtie, o companie americană, iar această hârtie este mai scumpă decât foiţa folosită anterior. Nu putem preciza în acest moment dacă aceste elemente se vor reflecta în preţul final al produselor", ne-a spus Gilda Lazăr, de la JTI.
La rândul său, Andrei Vasilescu, reprezentantul Philip Morris, ne-a declarat că "toate hârtia folosită de către Philip Morris la producţia ţigaretelor destinate consumului în UE va fi conformă noului standard. Circa 80% din preţul unui pachet de ţigări este reprezentat de taxe (accize şi TVA). Costurile adiţionale de producţie generate de folosirea noului tip de hârtie sunt, prin comparaţie, mult mai mici şi gestionabile. În mod cert, calitatea sau gustul ţigaretelor nu se va schimba".
Cum arată ţigările cu tendiţă redusă de aprindere Ţigaretele fabricate după noile standarde se sting atunci când nu sunt fumate activ. Producătorii de hârtie pentru ţigări au introdus două inele din hârtie mai groasă în două puncte de-a lungul ţigării. Dacă ţigara este lăsată nesupravegheată, tutunul care arde ajunge la unul dintre aceste inele şi ar trebui să se stingă, pentru că inelul restrânge alimentarea cu oxigen. Timpul de ardere şi stingere variază în funcţie de distanţa până la banda de încetinire.
Gilda Lazăr spune că, din perspectiva consumatorilor, produsul nu ar trebui să prezinte niciun fel de modificare în ceea ce priveşte gustul, aroma sau consistenţa tutunului. "Singurul element din componenţa ţigaretei care este modificat pentru a corespunde noilor standarde este foiţa de hârtie. Hârtia specială este prevăzută cu până la patru benzi circulare, din substanţe naturale, cu rolul de a încetini procesul de ardere, atunci când ţigareta nu este fumată activ", explică oficialul JTI. Potrivit acesteia, testele au arătat că trei din patru ţigarete care nu sunt fumate activ ar trebui să se stingă singure.
Oficialul Philip Morris, Andrei Vasilescu, avertizează că şi ţigaretele TSA pot provoca incendii, chiar dacă se sting, cel mai probabil, atunci când sunt lăsate nesupravegheate, având în vedere că orice material care se poate aprinde, inclusiv ţigaretele, indiferent dacă sunt fabricate conform standardului de siguranţă împotriva incendiilor sau nu, pot provoca incendii dacă nu sunt utilizate cu atenţie. De aceea ţigaretele TSA, produse în conformitate cu noul standard, nu trebuie considerate ca fiind "sigure" împotriva incendiilor, mai precizează acesta.
CITIŢI ŞI:
- Ţigările obişnuite vor dispărea de joi. VEZI ce vor fuma românii
- Prin ce se deosebeşte o ţigară obişnuită de una care se stinge singură
- Pe piaţă rămân doar ţigările care se sting singure
-