Noile tendinţe în design: ecologic şi mai ieftin

Producătorii din industria amenajărilor interioare şi-au adaptat oferta la situaţia din piaţă şi, în acest an, ne propun materiale reciclabile, la preţuri mici.

V-aţi gândit cum ar fi să vă decoraţi casa şi grădina cu ghivece de flori suspendate în poşete sau să cumpăraţi scaune realizate din PET-uri reciclate? Ei bine, acest lucru este posibil, mai ales că, la târgurile internaţionale care au avut loc de la începutul acestui an la Paris sau Koln, designerii au prezentat soluţii inedite pentru amenajarea casei sau a biroului.

Toţi au avut aceeaşi linie directoare: au folosit materiale care să dăuneze cât mai puţin mediului sau au creat produse care au un consum redus de energie. De exemplu, în locul tradiţionalelor ghivece de flori, clienţii sunt îndemnaţi să aleagă modele inedite care îmbină sisteme modulare de suport din lemn, ce permit o mai bună expunere a plantei, răsădită într-un vas din teracotă.

Un atelier din Franţa a propus la târgul de la Paris din luna ianuarie o altă abordare, respectiv răsădirea plantelor decorative în genţi. Preţul unui asemenea ambalaj, cu o capacitate de 3 litri, este de 15 euro, iar al unuia de 150 de litri urcă la 70 de euro. O jardinieră de acest tip, cu o capacitate de 14 litri, costă 25 de euro în magazinele on-line.

Însă eco nu înseamnă întotdeauna ieftin. Un producător din SUA, care procesează zilnic peste 20.000 de PET-uri, oferă un scaun minimalist din sticle din plastic reciclate, la 450 de euro. Un muncitor lucrează opt ore pentru a lustrui manual scaunul. Astfel, obiectul de mobilier capătă în timp o patină similară lemnului.

Europa de Est atacă Vestul

Designerii internaţionali propun game de produse mai ieftine, dar care continuă să aibă un aspect extrem de atrăgător. "Pentru 2011, producătorii au propus la târgul de la Koln game economice, ce păstrează atenţia pentru un design plăcut, actual, însă focusul s-a mutat pentru prima dată pe zona de cost. Se poartă combinaţiile de suprafeţe lucioase cu fronturi din hârtie, cu un aspect atragător însă realizabile la un cost mai mic. Aici începe să se simtă înfluenţa producătorilor din estul Europei, care aduc pe piaţă produse foarte competitive, la costuri însă semnificativ mai mici", ne-a declarat Cristian Rusu, directorul general al producătorului de mobilă Casa Rusu.

Dintre prototipurile prezentate la Koln, doar cele care au trecut testul publicului vor deveni piese de mobilier. Acestea s-au remarcat prin contrastele puternice, specifice spaţiului german, de tipul alb-negru.

Designerii au optat pentru ''folia care imite lemnul", după cum explică directorul Casei Rusu, şi pentru suprafeţele lucioase. De asemenea, braţele canapelelor devin mai reduse, mai subţiri, urmând întocmai tendinţele eco, care impun folosirea unei cantităţi cât mai mici de material. Lumină, sticlă şi economie de materiale

Unele voci anunţau revenirea în 2011 la spaţiile închise, care oferă utilizatorilor mai multă intimitate, însă la Koln accentul a fost pus pe amenajarea unor spaţii care permit obţinerea unei luminozităţi cât mai mari şi pe utilizarea sticlei, a unui număr foarte mare de suprafeţe transparente.

Dacă s-ar opta pentru spaţii închise, liniile drepte ar presupune corpuri înalte, masive, ceea ce ar conduce la utilizarea unei cantităţi mari de materiale, contrar tendinţelor ecologice actuale.