Noile "jucării" sexuale pentru vârsta mijlocie

Adulţii între 35 şi 55 de ani vor putea achiziţiona accesorii dintr-o gamă destinată exclusiv lor.

Grupul olandez Philips Electronics îşi propune să cucerească o bună parte din piaţa britanică a „jucăriilor intime“, cu o gamă de produse menite să „îmbunătă- ţească viaţa sexuală a cuplurilor“. Potrivit comunicatului de presă al Philips, dat publicităţii la finele săptămânii trecute, gama se numeşte „Relationship Care“ („Îngrijirea Relaţiei“) şi se adresează „unei pieţe noi, anterior neglijată“, respectiv cea a „consumatorilor în vârstă de 35 până la 55 de ani“, care sunt „deschişi faţă de utilizarea de accesorii intime“.

Noile aparate de masaj intim, „Intimate Massager“, care costă între 100 şi 114 euro, vor fi comercializate mai întâi în Marea Britanie, prin intermediul unor retaileri de renume, precum Boots şi Selfridges. „Această lansare este deosebit de incitantă, deoarece Philips intră pe o piaţă nouă, cu o ofertă unică la adresa satisfacţiei personale a consumatorilor“, a declarat o reprezentantă a companiei, Sheila Struyck.

Mişcare bine cumpănită

Gama a fost lansată în urma unui studiu de piaţă amănunţit. În Marea Britanie, Philips a descoperit că 35% dintre adulţi ar fi dispuşi să folosească un accesoriu intim, în caz că acesta este destinat cuplurilor. Primul din gamă este „Intimate Dual Massager“, două vibratoare într-o singură cutie.

Al doilea, considerat piesa de rezistenţă a gamei, este „Intimate Massager“, conceput a fi folosit mai degrabă de către partener asupra partenerei.

Fiecare dintre aceste vibratoare are patru moduri de funcţionare şi cinci grade de intensitate a vibraţiilor pentru fiecare mod.