O nouă decizie de majorare a salariului minim pe economie ar trebui să aibă la bază o analiză profundă a implicaţiilor în întreaga economie, corelată inclusiv cu performanţa slabă a industriei din ultima perioadă, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.
Impactul asupra economiei
„Înainte de a lua o decizie în acest sens, ar trebui să se facă o analiză cu privire la impactul acestei măsuri asupra economiei. (...) Poate ar trebui analizată şi evoluţia industriei, pentru că aceasta a performat foarte slab în ultima perioadă. Anul trecut am avut o creştere economică de 4,8%, iar industria a avut o creştere sub 2%”, a explicat Dumitru pentru Agerpres.
El a reamintit că, din 2012 până în prezent, salariul minim pe economie a fost majorat cu 50%. „Sunt industrii care au înregistrat costuri mari cu salariile şi le-a dus la limita supravieţuirii”, a explicat Dumitru. Potrivit acestuia, ca urmare a majorării salariului minim pe economie, pe cale administrativă, raportul dintre salariul mediu şi cel minim a depăşit 50% şi se plasează peste media europeană. Mai mult, chiar şi în sectorul de stat, majorarea salariului minim ar face ca angajaţii nou încadraţi să intre în sistem cu salarii egale sau mai mari decât ale unor salariaţi cu vechime şi experienţă. „Este adevărat că sunt zone din sectorul bugetar în care salariile sunt încă foarte mici, dar sunt şi zone în care sunt foarte mari”, a adăugat preşedintele Consiliului Fiscal. Reamintim că ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a menţionat că angajaţii din sectorul public vor trece pe salariul minim de 1.750 lei, „începând de anul acesta sau începând de la aplicarea legii unitare a salarizării”.