Ministerul Educației vrea să introducă teze unice la clasele a VII-a și a VIII-a, care să înlocuiască media de gimnaziu și să conteze 20% în media de admitere la liceu”, a declarat președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache.
Acesta a precizat că tezele vor fi susținute numai la materiile din profilul pe care elevii vor să îl urmeze la liceu și vor înlocui media de la clasele V-VIII luată în calcul acum la admitere. Subiectele ar urma să fie concepute de Ministerul Educației, iar corectarea să se facă fie în alte școli, fie în alte județe.
„A rămas în discuție, la nivelul Ministerului, să stabilească disciplinele pentru tezele unice. Un copil care se duce la Uman, să dea probele la Limba Română - care rămâne bătută în cuie, la Istorie și Geografie”, a mai spus președintele Cristache. Acesta a vorbit despre o „fișă de parcurs” similară portofoliului educațional pe care Legea educației îl prevede încă din 2011, dar care nu este gata nici până în prezent.
„Noi am propus ca fiecare elev să aibă un dosar personal, de când intră în învățământ, o fișă de parcurs în care să se noteze modul în care el evoluează de-a lungul celor 9 ani și părintele să aibă un ghidaj, să poată fi consiliat de școală. (…) Ministerul a fost de acord și ne-a cerut să participăm și noi la realizarea acestei foi”, a adăugat reprezentantul părinților.
În martie, ministrul Valentin Popa a declarat că „portofoliul educaţional al elevului va deveni operațional, începând cu anul școlar 2021 - 2022, mai exact cu generaţia de elevi care a început clasa a V-a în anul şcolar 2017 - 2018. La nivelul MEN, un grup de lucru elaborează un model de portofoliu educațional de care să beneficieze toți elevii care fac parte din sistemul de învățământ românesc”.