Operațiunea „NOI SUNTEM STATUL!” Chermezele SRI la nivel înalt, locul în care stăteau la masă judecători ICCJ, procurori DNA, oameni politici și puneau țara la cale

SRI. Am scris în urmă cu câteva zile despre modul în care în ultimii 10-12 ani era coagulat un grup de interese în jurul SRI, prin cei doi oameni care au marcat existența acestui serviciu în ultimii 10 ani: George Maior și Florian Coldea. Am prezentat una din modalitățile prin care, la cel mai înalt nivel al Statului, se organizau întâlniri informale: tenisul. Cuplurile care jucau erau formate din Maior-Dragnea contra Coldea-Ponta. Dar nu numai despre asta este vorba...

Sursele mele pentru documentarea acestor întâlniri, prezentate anterior, dar și în cele ce vor urma, au fost dintre participanții la aceste întâlniri și petreceri.

Trebuie să recunosc că auzisem despre partidele de tenis, dar nu am participat niciodată, nefiind invitat, că știam despre întâlnirile de la K2, dar nu fusesem niciodată prezent.

Relatările unora le-am verificat cu ajutorul altora, iar faptul că nu am participat îmi dă libertatea să scriu despre ele în ciuda relației pe care am avut-o cu unii dintre protagoniști.

De unde mi-a venit ideea acestei rubrici?

Citiți o întâmplare adevărată: 

Un înalt demnitar își organizează ziua de naștere. Este invitat și Președintele României, care participă la petrecerea în format restrâns.

Erau la aceeași masă directori de servicii de informații, judecători cu rang înalt, procurori șefi , oameni politici, nu mulți, 10-12 persoane. Așteptat la intrare, Președintele este condus la masă, iar acolo i se spune, pe un ton tăios: Domnule Președinte, la această masă stă tot Statul! Noi vă garantăm al doilea mandat! 

Operațiunea „Noi suntem Statul!” a început prin închegarea unor relații de prietenie.

Tenisul era doar una din modalitățile prin care se socializa.

În unele perioade de timp, chiar săptămânal, se organizau partide de „dublu” la care participau:

George Maior, directorul SRI;

Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI;

Victor Ponta - prim-ministru;

Gabriel Oprea, într-o perioadă ministru al Apărării și de Interne;

Liviu Dragnea, vicepremier;

Vasile Dîncu - sociolog și unul din prietenii apropiați al lui George Maior și Florian Coldea.

Gravitau în jurul acestei adunări: Horia Georgescu, directorul Agenției Naționale de Integritate, Eugen Bejenariu, deputat PSD, și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă: Sebastian Ghiță. Despre implicarea acestuia din urmă voi face un material separat, fiind vorba de relevarea unui rol extrem de interesant în acest joc de putere.

UNDE A ÎNCEPUT TOTUL

Ceea ce trebuie spus este că la început, în anul 2010, existau două locuri în care se juca tenis la nivel înalt: la baza de sport a lui Dinu Pescariu și la Ștrandul Generalilor, o bază de agrement de pe malul lacului Băneasa, aflată în administrarea MApN. 

Cea de-a doua locație era considerată mult mai discretă, fiind protejată informativ de DGIA, așa că acolo aveau loc partidele de tenis la care participau doar George Maior, Florian Coldea, Victor Ponta, Gabriel Oprea și, surpriză, Liviu Dragnea.

Cele mai multe partide de tenis erau organizate după formula:

Liviu Dragnea /George Maior contra Victor Ponta / Florian Coldea;

Gabriel Oprea juca mai rar, stătea mai mult pe bancă, iar Vasile Dîncu aproape deloc.

CUM S-AU MUTAT PARTIDELE DE TENIS DE LA PESCARIU LA T14

O informație importantă este că după anul 2013, odată cu scandalul Microsoft, s-a evitat terenul de tenis de la Baza lui Pescariu.

Locația preferată a lui Florian Coldea pentru partidele de tenis cu Victor Ponta și Liviu Dragnea s-a schimbat, cuplurile menționate fiind invitate la o vilă de pe Aleea Privighetorilor denumită, codificat, T-14.

Ce era T-14? O locație a SRI aflată în apropierea Grădinii Zoologice, era locul în care se mutase Florian Coldea.

De afară, se vede doar un gard lung și verde, un post de pază și o casă dărăpănată mai în față. Numai că după o lizieră de copaci se dezvăluie, potrivit imaginilor din satelit, o ditamai vila și DOUĂ TERENURI DE TENIS. Construite din fondurile operative ale SRI, bănuiesc. Potrivit unor surse din SRI, în această vilă se mutase prim-adjunctul SRI, iar terenurile de tenis fuseseră construite la cererea sa.

FOTO: Intrarea T14

În această locație, T14, era văzută foarte des și Laura Codruța Kovesi

Aici aveau loc discuțiile cele mai sensibile, după partidă având loc, de fiecare dată, o masă de „refacere” la care se așezau toți. Și puneau țara la cale.

T14 era locația de întâlnire doar pentru cei foarte apropiați, fiind folosită și pentru întâlnirile cu diplomații americani invocați de Sebastian Ghiță. În mod strategic, casa lui Florian Coldea este situată gard în gard cu un cartier în care locuiesc mulți cetățeni străini, inclusiv americani.

„Au avut loc sute de astfel de întâlniri”

„Pe doamna Kovesi am cunoscut- o în sediile SRI. La K2, la K4 și la T14. Acolo ne întâlneam de minimum două ori pe săptămână, încă din anul 2010. Și a durat această serie de întâlniri până în anul 2014. Realitatea e că poate sute de astfel de întâlniri au existat în acești ani. La unele dintre întâlniri erau prezenți doar generalul Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și un șef al stației CIA din România. Primul pe care l-am cunoscut în prezența doamnei Kovesi și a domnului Coldea a fost domnul Karl Schwab, fostul șef al doamnei Kovesi. Iar al doilea este Eric Easley, poate actualul șef al doamnei Kovesi”. (Sebastian Ghiță într-una din înregistrările sale)

ȘTRANDUL GENERALILOR, PROTEJAT INFORMATIV DE DGIA, K2 DE CĂTRE SRI

La Ștrandul Generalilor s-au purtat primele discuții despre aducerea Laurei Codruța Kovesi de la Bruxelles în fruntea DNA, aici s-a discutat despre implicarea SRI în activitatea Direcției Anti-Fraudă din cadrul ANAF, despre transferul bazei de la Olănești sub autoritatea SRI. Ulterior, aceste discuții au fost materializate prin hotărâri ale guvernului condus de Victor Ponta, fiind continuate la T14.

La T14 se discuta politică la nivel înalt, Victor Ponta, personajul cel mai important al acestei construcții, fiind o punte de legătură între instituții, un mod de materializare a influenței SRI în mod direct în guvernare. Este greu de spus cât de mult și-a dat seama Victor Ponta că participă la consolidarea unui regim de forță, un sistem care urmărea infiltrarea ofițerilor de informații în structurile importante ale Statului.

Numai că, surpriză! partidele de tenis erau doar partea distractivă a Operațiunii „Noi suntem STATUL!”. Un moment important al relației între SRI - DNA - ICCJ - Politicieni se desfășura în locația denumită conspirativ K2, un imobil somptuos de pe Bulevardul Mircea Eliade, fost Primăverii, aflat în admnistrarea SRI. Aici aveau loc petreceri cu zeci de invitați, adevărate momente de team-building în cadrul Operațiunii „Noi suntem Statul!”.

K2 nu era folosită doar pentru momente oficiale, de tip Bilanțul Anual al SRI sau Ziua Brigăzii Antiteroriste, evenimente oficiale, ci și pentru sărbători private.

ZIUA DE NAȘTERE A LUI FLORIAN COLDEA, PRILEJ DE SOCIALIZARE CU JUDECĂTORI ȘI PROCURORI

Un exemplu! Ziua de naștere a lui Florian Coldea din 2013 și 2014, a fost sărbătorită în luna septembrie, fostul prim-adjunct SRI fiind născut în data de 21 ale lunii.

FOTO: Casa K2 

Vila din Bdul Mircea Eliade nr 40, celebra K2, aleasă pentru petrecere, este după cum se vede din imagini extrem de opulentă. Aici a fost sărbătorit și George Maior, numai că acum vă vom povesti despre ziua lui Florian Coldea. Repet, ziua de naștere, nu un eveniment oficial al SRI.

Numărul de invitați era extrem de restrâns

Invitați toți numai unul și unul și o să-i redau pe cei mai interesanți, cu precizarea că o să dau doar funcția cea mai importantă. Oricum, aceste întâlniri au avut loc pe parcursul mai multor ani, formula fiind schimbată doar parțial. Nucleul dur a rămas.

FOTO: Intrarea K2

George Maior - directorul SRI;

Victor Ponta - prim-ministru;

Gabriel Oprea - vicepremier, fost ministru al Apărării, viitor de Interne;

Liviu Dragnea - vicepremier;

Robert Cazanciuc - ministrul Justiției;

Horia Georgescu - președintele ANI;

Vasile Blaga - co-președintele PNL;

Ilie Sârbu - senator PSD, socrul lui Ponta;

Teodor Meleșcanu - director SIE;

gen-maior Marian Hăpău - directorul DGIA;

Ilie Botoș - consilier al ministrului Apărării;

Livia Stanciu - președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție;

Laura Codruța Kovesi - procuror șef DNA;

Alina Bica - procuror șef DIICOT;

Horia Valentin Șelaru - fost procuror, actual judecător la ICCJ;

Lia Palade - procuror șef la PCA București;

Bogdan Licu - prim adjunct al Procurorului General

Oana Hăineală - procuror, membru CSM;

Codruț Olaru - DIICOT;

Petre Tobă - chestor, șeful Poliției Române, viitor ministru de Interne;

Lucian Pahonțu - șef SPP

gen SRI Dumitru Dumbravă - omul care răspundea de câmpul tactic din Justiție.

Din afara sistemului de forță mai erau prezenți la toate aniversările încă două persoane importante pentru înțelegerea situației:

Mihaela Nicola - specialist PR, proprietarul unei agenții responsabilă de imaginea SRI și se pare că și a Laurei Codruța Kovesi. Oricum, sursele care ne-au relatat despre aceaste întâlniri neau spus că Mihaela Nicola stătea la masă cu șefa DNA, una lângă alta.

Vasile Dîncu - sociolog, prieten cu mare parte din cei de sus.

Dovezi suplimentare pentru aceste întâlniri pot fi găsite în arhivele SRI, întrucât de fiecare dată era prezent fotograful oficial al serviciului de informații care imortaliza persoanele la sosire.

„Corupția sistemului judiciar”

„Concret, dacă în urmă cu câțiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menținem interesul/ atenția până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze. Aceasta manieră de lucru, în care suntem angrenați alături de procurori, polițiști, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual și aspecte care țin de corupția sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate.” (gen SRI Dumitru Dumbravă)

NIMIC DESPRE BĂSESCU

Întrebarea care se pune este în ce măsură era normală o asemenea alăturare de ofițeri SRI, politicieni, judecători, procurori.

După care urmează o alta, firească: cât știa Traian Băsescu din ceea ce se discuta acolo.

Greu de spus, pentru că la acel moment toți păreau oamenii lui Băsescu. Sau cel puțin așa credea Președintele României, fără să înțeleagă că sub el se edifica un sistem de tip PCR - Pile/Cunoștințe/ Relații care avea ca obiectiv instituirea unui control absolut asupra României.

Poate fi considerat un eșec al lui Traian Băsescu? Din nou, greu de spus, pentru că în mod cert știm doar că el și apropiații lui au devenit victimele malaxorului SRI-DNA.

„Au jucat dublu”

„Din EVZ am aflat că, în timp ce mă informau pe mine, Maior şi Coldea jucau tenis, secondaţi de Vasile Dâncu. Nu am motive să nu-l cred pe Dan Andronic, că la partidele de tenis urmate de un şpriţ şi o masă nu s-a discutat ce bine ar fi să fie doamna Kovesi la DNA... Oamenii ăştia au făcut un joc dublu, să le fie bine în orice situaţie! Dâncu, Coldea, Maior aveau interese şi le rezolvau, e clar (...) În dosarul Elenei Udrea nu sunt probe concludente. Nu poţi cere 21 de ani dacă eşti normal la cap! Procurorii se tem de achitare. DNA este într-o situaţie dificilă”, a declarat Traian Băsescu în 4 martie a.c.

Va urma. Următorul episod îl puteți citi în Evenimentul zilei de luni.