Studiile efectuate de compania Zeta Petroleum la două zăcăminte concesionate de companie arată existenţa unor resurse de petrol şi gaze neexploatate încă.
Astfel, studiul seismic efectuat de Zeta Petroleum în 2010 la zăcământul de gaze naturale de la Bobocu indică existenţa unor resurse neexploatate încă, se arată într-un comunicat al Zeta Petroleum.
Dimensiunea resurselor urmează să fie analizată. Prima producţie de gaze, în caz de succes, este preconizată pentru a doua jumătate a anului 2011.
O primă evaluare realizată de Zeta la Bobocu în 2008 a arătat existenţa unor rezerve probabile de gaze de circa 1,7 miliarde metri cubi, din care s-au extras circa 935 mililoane mc până în 2001.
Perimetrul de la Bobocu, aflat la 110 kilometri de Bucureşti, la nord de Valea Buzăului, cuprinde un câmp matur de gaze, descoperit de Romgaz în 1966. Producţia a debutat în 1977, fiind abandonată în 2001 din cauza viiturilor de apă şi a apariţiei nisipului în sonde. Zeta deţine concesiunea asupra zăcământului din 2007, când a început reevaluarea acestuia. Partener în proiect este compania australiană Cooper Energy Ltd. Petrol la granița româno-sârbă
De asemenea, un alt zăcământ concesionat de Zeta Petroleum este cel de la Jimbolia, câmp de petrol şi gaze localizat la aproximativ 40 km vest de Timişoara, lângă graniţa româno-sârbă, cu o suprafaţă de 23,9 km2.
"În cadrul structurii de la Jimbolia a fost pus în evidență un zăcământ de ţiţei parafinos, de foarte bună calitate. Evaluarea preliminară indică existenţa unor rezerve de cel puţin 1,5 milioane de barili şi pot ajunge chiar la 6 milioane de barili", a declarat Bogdan Popescu, Managing Director Zeta Petroleum România.
Partenerul Zeta Petroleum, cu o participaţie de 50% în perimetrul Jimbolia, este compania românească Armax Gaz.